Aratul de toamnă s-a efectuat până acum pe 14% din suprafaţa preconizată
https://www.ipn.md/ro/aratul-de-toamna-s-a-efectuat-pana-acum-pe-14-7966_977733.html
În lipsa lipsa precipitaţiilor şi a resurselor financiare, aratul de toamnă s-a efectuat până acum pe 117,8 mii ha, constituind 14% din suprafaţa preconizată pentru această toamnă, transmite Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), citat de Info-Prim Neo.
În unele raioane situaţia este satisfăcătoate, precum Făleşti, unde s-a arat 83% din suprafaţa planificată, Râşcani – 79 %, Donduşeni – 77 %, Cimişlia – 75 % şi Ocniţa - 74 %.
Foarte lent se desfăşoară aratul de toamnă în raioanele Cahul, Hânceşti, Ialoveni, Leova, Teleneşti, lucrările fiind efectuate numai 2-5 % din suprafeţe preconizate.
Raioanele Cantemir, Călăraşi, Nisporeni şi Străşeni încă nu au încep aratul pământului.
Pentru semănatul culturilor de toamnă sunt pregătite 262,8 mii ha, circa 59 % din cele preconizate.
La moment, se desfăşoară şi recoltarea culturilor de grupa a II. Din suprafaţa totală de 285,8 mii ha de porumb-boabe s-au recoltat 23,6 mii ha, productivitatea medie la hectar constituind circa 29,7 q, obţinându-se până acum un volum de 70,3 mii tone. S-a recoltat şi 78 % din suprafaţa preconizată de porumb-siloz, obţinându-se un volum global de 74,4 mii tone.
Floaresa-soarelui s-a recoltat pe 82,6 mii ha, 38 % din suprafaţa preconizată, volumul global fiind de 113,9 mii tone.
În toamna anului curent, din cauza lipsei de precipitaţii, semănatul rapiţei s-a tergiversat foarte mult, termenele optime de însămânţare a acestei culturi au expirat. Au fost însămânţate doar 15,6 mii ha, 26,5 % din suprafaţa preconizată.
Semănatul grâului de toamnă s-a efectuat pe 510 ha din suprafaţa preconizată de 308,8 mii ha.
Potrivit lui Mihail Suvac, şef al Direcţiei Fitotehnie, Semenologie, Horticultură şi Pepinierit din cadrul MAIA, pentru finisarea lucrărilor de arat, preconizate pentru această toamnă, sunt necesare mijloace financiare care, în condiţii de criză, vânzări lente şi preţuri mici, sunt dificil de găsit.
Pentru a ameliora situaţia financiară a agenţilor economici care au avut de suferit în urma calamităţilor naturale din vara anului 2007, conform unei hotărâri de Guvern, li se va acorda câte 30 litri de motorină la fiecare ha de teren agricol gestionat.