Aproximativ 2,5 km de rețele de apeduct uzate vor fi înlocuite cu conducte din polietilenă până la sfârșitul anului curent, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al furnizorului de apă.
Potrivit „Apă-Canal Chișinău”, în sectorul Botanica, lucrări de reabilitare a rețelelor au loc în strada Independenței și bulevardul Traian.
În sectorul Centru, se apropie de finalizare lucrările de schimbare a apeductului de lângă grădinița din strada Ipate Soroceanu, 40. Acolo au fost montați aproximativ 250 de metri de conducte din polietilenă, cu diametrul de 63 mm – 110 mm.
În sectorul Râşcani, lucrările de înlocuire a rețelelor de apă abia au început. Aici vor fi schimbați aproximativ 560 de metri de conducte din polietilenă, cu diametrul de 63 mm – 225 mm.
În ceea ce privește, reabilitarea conductelor de canalizare, în prezent au loc lucrări pe segmentul amplasat în perimetrul străzilor Ion Pruncul, Sfântul Andrei şi Sfatul Țării.
Lucrările fac parte din Programul de reabilitare a 190 km de rețele de alimentare cu apă şi 7 km de rețele de canalizare, finanțat din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), ale Băncii Europene de Investiții (BEI) şi din grantul investițional oferit de Facilitatea de Investiții pentru Vecinătate a Uniunii Europene (FIV).
Lista completa a adreselor unde au loc lucrări poate fi consultată pe pagina web a furnizorului.