logo

Aproape jumătate din blocurile locative din Chișinău sunt conectate la căldură


https://www.ipn.md/ro/aproape-jumatate-din-blocurile-locative-din-chisinau-sunt-conectate-7967_1108490.html

În Chișinău sunt conectate la agentul termic 1205 blocuri locative din totalul de 2701. Au primit căldură 130 de grădinițe din 133, 39 de școli din 143 și 37 de instituții medicale din totalul de 70, a anunțat șeful adjunct al Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Ghenadie Dubița, la ședința serviciilor municipale, transmite IPN.

În suburbiile capitalei sunt încălzite 66 de blocuri locative din totalul de 170, trei grădinițe din 12, trei școli din 21 și trei din nouă instituții medicale.

DGLCA precizează că S.A. ,,Termoelectrica” în comun cu S.A. ,,Apă-Canal Chişinău” asigură conectarea obiectivelor fondului locativ, a instituțiilor de învățământ și a instituțiilor medicale din municipiul Chișinău la sistemul centralizat de termoficare, conform contractelor încheiate, pe baza solicitării de livrare a agentului termic.

Sezonul de încălzire a început în ziua de 17 octombrie pentru consumatorii capitalei, conform unei dispoziții semnate de viceprimarul Irina Gutnic.