Aproape în toate școlile din municipiul Chișinău, careul solemn dedicat începerii anului de studii va fi organizat pe data de 2 septembrie. Doar patru instituții educaționale vor organiza careul duminică, 1 septembrie. Tema primului sunet din acest an este: „Împreună pentru pace”, transmite IPN.
„Din toate instituțiile educaționale, doar patru vor avea careul pe 1 septembrie, adică duminică. Este vorba despre un liceu privat, două gimnazii din suburbii și un liceu din oraș. În rest toate instituțiile vor avea careul pe 2 septembrie, începând cu ora 08.30, cu o durată de 45 de minute”, a declarat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, la ședința operativă de la Primărie.
Responsabilul a venit cu un îndemn către directori, dar și părinții, să respecte normele sanitare în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID-19.
În altă ordine de idei, Andrei Pavaloi a precizat că, în perioada 20-22 august, au fost constituite cinci Direcții specializate care au verificat instituțiile educaționale în vederea pregătirii acestora pentru anul de studii 2024-2025. Conform verificărilor, s-a constatat că instituțiile sunt gata să accepte elevii.