logo

Aproape 90% din ruşii din R. Moldova au votat pentru Dmitrii Medvedev


https://www.ipn.md/ro/aproape-90-din-rusii-din-r-moldova-au-votat-pentru-dmitrii-medvedev-7965_968681.html

Peste 87% din cetăţenii ruşi care locuiesc în R. Moldova şi au participat la alegerile prezidenţiale de duminică, 2 martie, au optat pentru Dmitrii Medvedev, trasmite Info-Prim Neo, cu referire la un comunicat al Ambasadei Rusiei la Chişinău. Candidatul Partidului Comunist Ghenadii Ziuganov a acumulat 6,64% din voturi, liderul Partidului Liberal Democrat Vladimir Jirinovskii – ceva mai mult de 5%, iar candidatul Partidului Democrat Andrei Bogdanov – 0,42%. La cele peste 20 de secţii de votare deschise pe teritoriul R. Moldova s-au prezentat 49 386 de persoane, sau cu circa 1,5 mii mai mult decât la alegerile parlamentare din decembrie 2007. Ambasadorul Rusiei în R. Moldova Valeri Kuzmin a declarat duminică pentru presă că alegerile se desfăşoară normal, fără careva încălcări. El a declarat că pe teritoriul R. Moldova locuiesc circa 120 mii de cetăţeni ruşi, dintre care aproximativ 10 de mii în stânga Nistrului. Referindu-se la deschiderea secţiilor de votare în regiunea controlată de regimul separatist din stânga Nistrului, el a declarat că nu doreşte ca această chestiune să fie politizată şi că Rusia a dorit doar să asigure posibilitate pentru toţi cetăţenii săi să participe la alegeri. Ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Stratan a declarat la finele săptămânii trecute că Ministerul, printr-o notă verbală şi-a expus poziţia sa, indicând că procesul de alegeri este posibil de efectuat doar în incinta Ambasadei Rusiei. Mai multe partide politice din R. Moldova şi-au exprimat dezacordul faţă de decizia Rusiei de a deschide secţii de votare în regiunea din stânga Nistrului, solicitând conducerii ţării să răspundă mai dur acestor încălcări. Potrivit ultimelor rezultate preliminare prezentate de Moscova, în urma numărării a 99,5% din buletine, Dmitrii Medvedev a acumulat 70,2% din voturi, Ziuganov – aproape 18%, Jirinovskii – peste 9%, şi Bogdanov – ceva mai mult de 1%.