logo

Aproape 60% din cetățeni susțin aderarea Republicii Moldova la UE, sondaj


https://www.ipn.md/ro/aproape-60-din-cetateni-sustin-aderarea-republicii-moldova-la-7967_1098135.html

Aproape 60% din respondenți susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea European, iar alți 31,5% nu sunt de acord cu această opțiune. 8,6% din intervievați nu știu sau nu au decis, iar 0,5% nu răspund. Totodată, la un eventual referendum cu privire la aderarea la UE, 55,4% ar vota pentru, iar 30,6% – ar vota împotriva aderării. 4,7% din respondenți au declarat că nu ar participa, aproape 9% nu știu sau nu răspund. Datele se conțin în sondajul „Percepția cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova”, prezentat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene.

„Este de menționat că doar 4,7% au spus că nu ar participa, ceea ce este important ținând cont că, din păcate, referendumurile organizate anterior în Republica Moldova la nivel național nu s-au bucurat de o participare foarte mare. Și, respectiv, este important ca atunci când vine vorba de referendumuri, să ne uităm și la rata celor care fie ar dori să participe, fie nu ar dori să participe”, a declarat vicedirectorul executiv al IPRE, Mihai Mogîldea, într-o conferință de presă la IPN.

La întrebarea: „Cât de pregătită credeți că este astăzi Republica Moldova pentru a adera la UE?”, cei mai mulți – 33,7% au răspuns că „deloc pregătită”. Alți 29,8% din intervievați consideră că Republica Moldova nu prea este pregătită astăzi pentru a adera, 18,3% au răspuns „nici, nici”, 12,2% consideră că țara este destul de pregătită, iar 2,1% spun că e foarte pregătită pentru aderarea la UE.

Participanții la sondaj au fost întrebați ce va obține Republica Moldova după ce va adera la UE. Mihai Mogîldea a menționat că răspunsurile sunt cu mici diferențe între ele. Totuși, pe primul loc se clasează „corupție mai puțină”, acest răspuns fiind urmat de „pace, siguranță, securitate”, „libertatea de a studia/lucra oriunde în UE”, „stabilitate/prosperitate economică” etc. De asemenea, oamenii cred că, după aderare, statul va avea servicii medicale mai bune, justiție, ordine și dreptate, investiții și educație mai bună etc.

Directorul executiv al IPRE, Iulian Groza, a declarat că acest sondaj face parte din proiectul de cercetare „Creșterea rolului centrelor de cercetare în sprijinirea efortului național de integrare europeană al Republicii Moldova ThinkTanks4EUMembership”, implementat cu susținerea Fundațiilor pentru o Societate Deschisă (OSF). Cercetarea, care va conține și o analiză cantitativă, va fi repetată anual.

„Speranța noastră este că această atribuție de evaluare a percepției cetățenilor cu privire la integrarea europeană va ajuta societatea civilă, autoritățile, partenerii de dezvoltare în tot ce înseamnă comunicare strategică, sintetizarea opiniei publice și informarea cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană”, a notat Iulian Groza.

Sondajul a fost realizat în perioada 13 - 28 iunie 2023 de către compania CBS-AXA. Sociologul Vasile Cantarji a menționat că este un prim sondaj de o asemenea complexitate dedicat practic în exclusivitate tematicii integrării europene. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1 120 de persoane, cu o eroare maximă de 3%.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.