logo

APOTA: 70% din cursele naționale regulate au fost suspendate. Reacția ministrului


https://www.ipn.md/ro/apota-70-din-cursele-nationale-regulate-au-fost-suspendate-7967_1102964.html

70% din cursele naționale regulate au fost suspendate în prima zi de protest a transportatorilor, iar în mai mult de 10 raioane au fost suspendate în proporție  între 90-100%, a declarat pentru IPN președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa.

Oleg Alexa spune că transportatorii au fost supuși presiunilor și amenințărilor, cu implicarea unor deputați, comisariatelor de poliție, conducerii raioanelor. Aceștia sunt amenințați cu pornirea de dosare penale. Probabil cineva a cedat și nu au ieșit la protest, crede președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

El a mai spus că transportatorii solicită programe pentru transportul național. Reglementarea activității autogărilor și utilizarea aparatelor de case trebuie realizată exact ca în UE. Până acum autoritățile nu au transmis semnale că ar intenționa să discute revendicările transportatorilor, motiv pentru care protestul va continua, a spus Oleg Alexa.

Într-o reacție, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu a mulțumit tuturor șoferilor și operatorilor de transport rutier care au ieșit azi la muncă și au asigurat oamenii cu transport. Potrivit ministrului, pe parcursul ultimelor zile a avut mai multe discuții cu transportatori care nu susțin blocarea rutelor, iar azi majoritatea transportatorilor au fost la muncă.

„Oamenii au nevoie de transport modern, autobuze și microbuze mai noi, eliberarea biletelor pasagerilor, asigurarea suficientă cu rute la orele și zilele necesare pentru locuitorii din orașe și sate. Șoferii trebuie tratați corect, fără dijmă zilnică în schimb la autorizații eliberate de monopoliști”, a scris Andrei Spînu.