logo

Apostilarea actelor de studii eliberate în estul țării, discutată la Tiraspol


https://www.ipn.md/ro/apostilarea-actelor-de-studii-eliberate-in-estul-tarii-discutata-la-tiraspol-7967_1027362.html

Apostilarea actelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ din localităţile de est ale Republici Moldova a fost discutată la ședința grupurilor de lucru pentru educație, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. La ședință au participat reprezentanţii politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din Chişinăului şi Tiraspolului, Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare, părțile consideră că soluţionarea problemei cu privire la apostilarea actelor de studii eliberate în localitățile din estul țării ar contribui la creşterea mobilităţii educaţionale a tinerilor din regiunea transnistreană. Totodată, apostilarea actelor le-ar oferi tinerilor posibilitatea de a-şi continua studiile în instituţiile de învăţământ superior de peste hotare. 

În cadrul ședinței au fost formulate propuneri, iar părțile au discutat aspecte tehnice în contextul tematicii abordate, luând în consideraţie inclusiv recomandările făcute de experţii europeni.

De asemenea, s-a convenit că discuţiile la acest subiect vor continua la următoarea şedinţă a grupurilor de lucru pentru educaţie, care se va desfăşura în acelaşi format.