Producătorii agricoli vor putea informa apicultorii prin intermediul unei aplicații web referitor la tratările terenurilor cu produse de uz fitosanitar. De asemenea, și apicultorii îi vor putea informa pe agricultori despre amplasarea stupinelor. Crearea aplicației web BeeProtect este prevăzută într-un proiect avizat de Guvern, transmite IPN.
Autorul proiectului, deputatul Vladimir Bolea, precizează că aplicația, care va fi o platformă de comunicare și informare reciprocă a producătorilor agricoli și apicultorilor despre tratarea terenurilor agricole și amplasarea stupinelor, vine să soluționeze problema intoxicării albinelor care provoacă daune enorme sectorului apicol. Pierderile cauzate ajung la peste 60%, iar în unele cazuri chiar până la 100% din efectivul de familii în cadrul unei stupine.
Pornind de la faptul că proiectul presupune obligația înregistrării electronice a informației referitoare la adresa stupinelor la staționar, numărul familiilor de albine, adresa deținătorului stupinei, notificările privind aplicarea produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților, Guvernul consideră oportună crearea sistemului informațional și a registrului de stat specializat care va asigura ținerea evidenței informației respective.