Aplicarea politicii de tratare a conflictului de interes s-a redus practic la zero, TI-Moldova
https://www.ipn.md/ro/aplicarea-politicii-de-tratare-a-conflictului-de-interes-s-a-7967_1001844.html
Douăzeci de autorităţi publice centrale, multe dintre care au funcţii de control şi supraveghere, nu au comunicat despre situaţiile de conflict de interese, deşi aşa prevede legea – arată o monitorizare realizată de către Transparency International Moldova (TI-Moldova). Ianina Spinei, expert TI-Moldova, a declarat miercuri, 28 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că este de necrezut că în cele 20 de instituţii nu a fost niciun funcţionar în situaţie de conflict de interese. Monitorizarea a vizat toate ministerele, Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul Vamal, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru şi Inspectoratul Fiscal, transmite Info-Prim Neo.
Expertul a declarat că, având în vedere că în 2012 activitatea Comisiei Naţionale de Integritate a fost tergiversată, procesul de declarare şi soluţionare a conflictului de interes nu a fost supravegheat şi nu au putut fi aplicate sancţiunile prevăzute pentru încălcarea legii. Astfel, în 2012 prevenirea corupţiei prin aplicarea politicii de tratare a conflictului de interes s-a redus practic la zero.
Printre alte probleme ce ţin de aplicarea politicii în cauză se remarcă familiarizarea insuficientă a funcţionarilor, în special a persoanelor responsabile de colectarea declaraţiilor de interese, cu legislaţia din domeniu, dar şi dificultăţile în completarea declaraţiilor de interese personale din cauza lipsei unei instrucţiuni.
Totodată, monitorizarea a arătat că autorităţile publice centrale au întreprins măsuri pentru a crea un mecanism intern de depunere a declaraţiilor de interese personale. În acest sens, cea mai bună este situaţia în Centrul Naţional Anticorupţie, Ministerul Justiţiei şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Iar cele mai slabe realizări sunt la Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Culturii.
Pentru înlăturarea problemelor sesizate, expertul a recomandat impulsionarea activităţii Comisiei Naţionale de Integrare. Este necesară şi facilitarea controlului declaraţiilor de către CNI prin crearea unei baze de date unificate, care ar permite confruntarea datelor din declaraţii şi scoaterea în evidenţă a discrepanţelor etc.
Monitorizarea a fost efectuată în cadrul proiectului „Monitorizarea implementării politicilor anticorupţie în autorităţile publice centrale”, finanţat de Fundaţia Soros-Moldova.