logo

Aplauze în plenul Parlamentului pentru rezultatele alegerilor. BCS contestă scrutinele


https://www.ipn.md/ro/aplauze-in-plenul-parlamentului-pentru-rezultatele-alegerilor-bcs-contesta-7965_1108860.html

Ședința Parlamentului a început astăzi cu aplauze pentru rezultatele referendumului republican constituțional și ale alegerilor prezidențiale. S-a întâmplat la îndemnul președintelui legislativului, Igor Grosu, care le-a mulțumit cetățenilor Republicii Moldova „pentru aceste două victorii foarte importante”. Deși fac parte dintr-o fracțiune – Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – deputații socialiști nu s-au prezentat la ședință, spre deosebire de colegii lor comuniști. Însă, atât unii cât și alții au ieșit în briefinguri separate, la care au declarat că nu recunosc rezultatele alegerilor, invocând încălcări, transmite IPN.

„Este prima ședință după campania electorală, după referendum constituțional și alegerile prezidențiale. Permiteți-mi să încep prin a mulțumi tuturor cetățenilor Republicii Moldova și a-i felicita cu aceste două victorii importante. Moldovenii au rezistat, moldovenii au demonstrat că țin la țara lor, la democrație, își doresc să fie parte dintr-o lume a păcii, lumea prosperității, în marea familie europeană. Moldovenii au demonstrat că pot rezista la avalanșa de minciună, de propagandă, de încercare de a dezbina, la bani murdari din interior, dar mai ales din afară”, a declarat în debutul ședinței Igor Grosu.

Șeful Legislativului și-a exprimat respectul față de diaspora, precizând că a demonstrat o mobilizare exemplară. „Sunt mândru pentru țara mea, sunt mândru pentru moldovenii noștri, cetățenii noștri de pretutindeni. Haideți să le mulțumim și să le spunem că victoria asta se datorează lor”, a mai spus șeful legislativului.

Deputații socialiști nu au fost prezenți în sala plenului. Însă, vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a ieșit într-un briefing în care a anunțat că, împreună cu colegii vor merge la Comisia Electorală Centrală, care astăzi urmează să totalizeze rezultatele turului II al alegerilor prezidențiale. Vor merge cu sesizările juridice cu privire la turul II. Or, potrivit lui, juriștii PSRM au prelucrat „sute de sesizări ale observatorilor lor”, dar și au sintetizat rapoartele asociațiilor naționale și ale misiunilor internaționale.

„Contestăm rezultatul acestui scrutin și cerem CEC să examineze și să vină cu răspunsuri clare vizavi de acele ilegalități care au avut loc, inclusiv utilizarea masivă a resurselor administrative, agitație și propagandă în zilele tăcerii etc. Vom veni la CEC și cu solicitarea depolitizării procesului electoral. Comisia a favorizat actualul șef de stat”, afirmă Vlad Batrîncea.

Comuniștii, deși au venit la ședință, au ieșit în fața presei, de asemenea, declarând că nu recunosc rezultatele alegerilor. „Noi o să petrecem o campanie foarte mare anti toate aceste rezultate – și ale referendumului, și ale alegerilor președintelui. Noi considerăm că nu este valabil nici referendumul, nici alegerea președintelui. Președintele nu este ales conform Constituției și nu poate avea mandat legal”, a menționat liderul PCRM, Vladimir Voronin.

În debutul ședinței, secretariatul Parlamentului a anunțat că la ședință participă 69 de deputați.