APEL va implementa în anul ce vine un proiect menit să instituie un mecanism de control public al aplicării legislaţiei din audiovizual
https://www.ipn.md/ro/apel-va-implementa-in-anul-ce-vine-un-proiect-menit-sa-instituie-un-mecanism-de--7967_962863.html
Asociaţia Presei Electronice APEL lansează la 1 ianuarie 2007 proiectul „Monitorizarea implementării Codului Audiovizualului”. APEL urmăreşte prin acest proiect de monitorizare să instituie un mecanism de control public asupra modului în care este aplicată noua legislaţie audiovizuală din R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, printre obiectivele proiectului figurează monitorizarea corespunderii cu legislaţia naţională şi recomandările Consiliului Europei (CE) a constituirii Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Consiliului de Observatori (CO) al Instituţiei publice naţionale a audiovizualului (IPNA) şi a organelor de administrare a IPNA; monitorizarea activităţii acestora; analiza selectivă a programelor IPNA (studii de caz); analiza fenomenelor din domeniu şi evaluarea schimbărilor pe segmentul audiovizual în urma aplicării prevederilor noii legislaţii; sensibilizarea opiniei publice asupra eventualelor abateri de la prevederile Codului audiovizualului şi recomandărilor CE.
Echipa de implementare a proiectului este constituită din reprezentanţi ai mediului universitar, ONG-urilor de media şi din domeniul drepturilor omului, jurişti şi profesionişti din sectorul audiovizual etc. Experţii vor monitoriza modul de aplicare practică a prevederilor Codului Audiovizualului, inclusiv procesul de constituire şi activitatea autorităţilor formate în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului, precum şi respectarea prevederilor legislative de către autorităţile formate în baza noii legislaţii şi de instituţiile audiovizuale.
Potrivit reprezentanţilor APEL, prin realizarea acestui proiect se urmăreşte asigurarea procedurilor democratice, transparente, corespunzătoare legislaţiei naţionale şi recomandărilor CE, în constituirea autorităţilor din domeniu; îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a instituţiilor audiovizuale; îmbunătăţirea conţinutului serviciului de programe al IPNA oferit publicului; încetăţenirea în practica naţională a monitorizării aplicării legii ca formă eficientă de control public asupra instituţiilor publice; sporirea gradului conştiinţei sociale prin sensibilizarea periodică a opiniei publice asupra problemelor depistate de echipa de monitorizare.
Rezultatele monitorizării, analiza indicilor calitativi şi cantitativi şi alte informaţii despre modul în care este implementat proiectul vor fi publicate pe site-ul Asociaţiei www.apel.md Primul studiu de caz din cadrul proiectului va viza reorganizarea instituţiilor audiovizuale publice din municipiul Chişinău în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului.
APEL îşi anunţă disponibilitatea de a conlucra cu instituţiile audiovizuale şi autorităţile formate în conformitate cu prevederile noii legislaţii în scopul instituirii principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului din R. Moldova.
Proiectul „Monitorizarea implementării Codului Audiovizualului” este realizat de APEL cu susţinerea fundaţiei Soros Moldova.