logo

Apel pentru interzicerea prin lege ca ucigașii să poată să fie eliberați înainte de termen


https://www.ipn.md/ro/apel-pentru-interzicerea-prin-lege-ca-ucigasii-sa-poata-7967_1104625.html

Părinții lui Dan Osipciuc, împușcat mortal în iunie 2018 la o piscină din Hâncești, vin cu un apel către reprezentanții puterii să modifice legislația penală astfel încât persoanele condamnate pentru omor să-și ispășească pedeapsa în întregime. Ei cer ca acești inculpați să fie lipsiți de dreptul de a beneficia de eliberare înainte de termen sau de amnistie. Apelul vine în contextul în care fostul șef al Poliției criminale din Hâncești, care a tras în fiul lor, a fost eliberat după ce a ispășit doar 5 ani de închisoare din cei 12 și jumătate dictați de judecată.

Într-o conferință de presă la IPN, tatăl băiatului, Sergiu Osipciuc, a declarat că fostul polițist Ion Cojocaru nu a stat după gratii măcar jumătate din pedeapsa dictată de către instanța de fond în iunie 2019 și menținută peste doi ani de către Curtea de Apel Chișinău. Potrivit lui, șocantă a fost și recenta decizie a Curții Supreme de Justiție, care a dispus întoarcerea cauzei în instanța de apel pentru rejudecare de către un alt complet de judecată.

Părinții afirmă că decizia CSJ a fost șocantă, dar mai șocant a fost atunci când au aflat că Ion Cojocaru este în libertate din august 2023. Decizia a fost luată de unul și același judecător de instrucție după ce fostul polițist s-a plâns în instanță pe condițiile din penitenciar, pe faptul că s-a aflat în arest preventiv mai mult decât termenul stabilit, iar apoi a făcut uz și de prevederile Legii privind amnistia cu ocazia a 30 de ani de Independență.

„Venim cu o solicitare către reprezentanții puterii să examineze posibilitatea de modificare a legislației în vigoare, și anume Codul Penal și a Codul de Procedură Penală în vederea ispășirii pedepsei de către persoanele care au săvârșit cazuri de omor, de la termen până la termen. Cerem lipsirea lor de dreptul de a beneficia de amnistie și eliberări condiționate înainte de termen. Pedeapsa în așa cazuri trebuie ispășită complet, conform hotărârii instanței de judecată. Părerea noastră personală, viața omului înapoi nu o întorci. Este un proces irecuperabil. Nu este o încălcare economică pe care infractorul a compensat-o, ceva a făcut. Viața omului care a fost luată nu o poți întoarce. Avem speranța că vom fi auziți de către reprezentanții puterii, judecătorești și legislative”, a precizat Sergiu Osipciuc.

Mama băiatului, Natalia Osipciuc, și-a exprimat indignarea față de faptul că fostul polițist, care nu și-a recunoscut vinovăția și afirma că se află în detenție pe nedrept, a fost lăsat în libertate. „Nu pot să înțeleg cum un astfel de om poate fi lăsat în libertate. Îmi este greu, îmi este strașnic, dar suntem nevoiți să supraviețuim cu asta. Eu și soțul meu nu mai trăim, ci doar supraviețuim. Fiul nostru cunoștea patru limbi – română, rusă, engleză, franceză, era student, fotbalist, sportiv, muzician – eu înțeleg că Moldova noastră nu are nevoie de astfel de oameni? De ce justiția noastră este de parte ucigașilor?”, afirmă mama băiatului împușcat.

Cât ține de cel de-al doilea inculpat, proprietarul centrului de agrement, Amir Rabi, în prima instanță, el a fost recunoscut vinovat de utilizarea armei în loc public. A trecut termenul de prescripție și a fost eliberat. La Curtea de Apel, Amir Rabi a fost găsit vinovat de instigarea la omor și depășirea atribuțiilor de serviciu, fiind condamnat la 5 ani de privațiune de libertate. La citirea sentinței acesta deja fugise din țară, iar în prezent se află în România. În cazul lui, CSJ l-a liberat de răspundere penală.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.