logo

Apel deschis al unui copil HIV pozitiv


https://www.ipn.md/ro/apel-deschis-al-unui-copil-hiv-pozitiv-7967_1006552.html

Un apel deschis pentru o copilărie fericită şi fără discriminare, în numele a 120 de copii HIV pozitivi din Republica Moldova, a fost făcut astăzi, 15 iulie, de către o adolescentă venită din Europa de Est, transmite IPN.

„Îmi doresc ca autorităţile să ne asigure medicamentele de care avem nevoie, să fie ajutaţi mai mulţi copii ca mine, iar la nivel de societate trebuie să se înţeleagă că suntem oameni ca toţi ceilalţi”, a spus Iana, o adolescentă de 15 ani, care a acceptat să vorbească deschis în faţa camerelor de luat vederi şi care a fost infectată la naştere, de către mama ei, HIV pozitivă şi ea.

Directorul general al Consiliului naţional pentru determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă, Ludmila Sochircă, a menţionat că reforma în domeniul expertizei medicale a vitalităţii, implementată la 1 ianuarie 2013, vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, iar orice copil HIV pozitiv va avea sprijinul consiliului.

„Ne bucură faptul că, la 28 ianuarie 2013, a fost semnat un ordin prin care copiii diagnosticaţi cu HIV pot aplica pentru o pensie şi o pot primi până la 18 ani ”, a spus organizatoarea evenimentului, Rodica Ivtodi, de la Asociaţia „Iniţiativa Pozitivă”  – o reţea a organizaţiilor cu experienţă în domeniul HIV/SIDA.

Începând cu 2013, toate persoanele HIV pozitive din Europe de Est şi Asia Centrală s-au unit sub sloganului: „Sănătatea poate fi cumpărată! Preţul ei este inclus în buget”.