logo

Apel către partidele pro-europene să fie transparente în cadrul negocierilor


https://www.ipn.md/ro/apel-catre-partidele-pro-europene-sa-fie-transparente-in-cadrul-negocierilor-7965_1017151.html

Platforma Societăţii Civile „Pentru Europa” vine cu un apel către partidele pro-europene care au trecut în Parlament: să fie consecvente şi să nu pună în pericol parcursul european al Republicii Moldova. Membrii platformei au chemat reprezentanţii partidelor să fie transparenţi în ceea ce priveşte constituirea unei noi coaliţii de guvernare.

Secretarul platformei, Lilia Snegureac, preşedintele Centrului de Resurse „Dialog-Pro”, a menţionat, la o conferinţă de presă la IPN, că acum mai mult ca oricând actorii politici trebuie să îşi îndeplinească promisiunile electorale făcute cetăţenilor. Unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor este accesul la informaţie. „Negocierile dintre partidele pro-europene se duc în secret, iar în acest mod neîncrederea cetăţenilor în funcţionarea instituţiilor democratice creşte. Cetăţeanul trebuie tratat cu respect, el nu trebuie privit doar ca un instrument prin care ajungi la putere”, a spus secretarul platformei.

Lilia Snegureac a mai menţionat că societatea civilă a susţinut sincer integrarea europeană ca perspectivă strategică de dezvoltare a Republicii Moldova. Societatea civilă a utilizat toate mecanismele legale disponibile pentru a promova parcursul european al ţării şi pentru a asista, în măsura capacităţilor, orice guvernare disponibilă să implementeze modernizarea şi reformele structurale confirm normelor şi standardelor europene.

Directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova, Viorel Cibotaru, a subliniat că societatea civilă nu va tolera secretomania şi substituirea negocierilor cu „negoţul”. Analistul a mai spus că există contacte confirmate dintre liderii partidelor, există curgeri de informaţii, prezentate într-o lumină care seamănă mai mult a şantaj. Iată de ce este nevoie de transparenţă privind crearea coaliţiei şi privind algoritmul exercitării mandatului în cadrul executiv şi legislativ.

Directorul Transparency Internaţional – Moldova, Lilia Caraşciuc, a spus că societatea civilă trebuie să insiste asupra transparenţei acestor negocieri. Înţelegerile dosite vor trezi tot mai multe nedumeriri. Societatea este prea dezamăgită de unele acţiuni ale coaliţiilor trecute, de aceea este nevoie de implicarea societăţii civile în negocieri şi trebuie să existe cât mai multă transparenţă.

Preşedintele Fundaţiei Est-Europeane, Sorin Mereacre, a menţionat că ar fi bine ca partidele să pornească de la zero, să facă un restart al negocierilor. Potrivit lui, ar trebui să existe o participare largă a societăţii în identificarea celor mai buni candidaţi pentru aceste funcţii.

Platforma societăţii civile „Pentru Europa” este o asociere voluntară a organizaţiilor societăţii civile din Republica Moldova, care are drept scop consolidarea opţiunii de integrare europeană şi de dezvoltare democratică a ţării. Platforma a fost constituită la 30 iunie 2014, este formată din 53 de organizaţii neguvernamentale. Desfăşurarea conferinţei de presă a fost susţinută de Fundaţia germană „Hanns Seidel”, în cadrul proiectului „Integrarea europeană ca idee naţională cu potenţial de consolidare a societăţii moldoveneşti”, realizat de Agenţia de presă IPN.