logo

APEL către partidele care vor forma o coaliţie de guvernare


https://www.ipn.md/ro/apel-catre-partidele-care-vor-forma-o-coalitie-de-guvernare-7542_1065307.html

4 decembrie 2014

 

Consiliul Național al ONG, CNP și alte organizaţii ale societăţii civile înţeleg şi respectă votul exprimat de către cetăţenii Republicii Moldova în cadrul alegerilor din 30 noiembrie 2014. Acesta denotă aprecierea unei părți ale electoratului pentru reformele începute/promise, dar și îndoctrinarea unei părţi a electoratului de propaganda străină, şi nemulţumirea unei părţi importante a societăţii faţă de greşelile comise de partidele aflate la guvernare în perioada 2009 – 2014. În același timp, votul exprimat reprezintă încă un credit de încredere acordat pentru promovarea reformelor începute și integrarea europeană. Republica Moldova are acum o șansă unică de reformare. Partidele politice care au primit votul de încredere al cetățenilor nu pot rata această ocazie. 
     

Semnatarii acestui apel sunt ferm convinşi că parcursul european al Republicii Moldova este unica direcţie corectă în dezvoltarea ţării şi  cer partidelor care negociază o coaliţie de guvernare:

  1. să formeze cât mai curând o coaliţie de guvernare pro-europeană, informând societatea periodic despre negocierile purtate pentru constituirea acesteia;
  2. din negocierii să fie excluse funcțiile care, conform naturii acestora, nu presupun loialitate politică, care urmează a fi ocupate de profesioniști, selectaţi în bază de merit, în mod transparent și respectând principiul egalității de gen;
  3. să facă public, imediat după finalizarea negocierilor, acordul de constituire al coaliţiei de guvernare în variantă completă, inclusiv anexele acestuia;
  4. coaliţia de guvernare nou creată să îşi asume priorităţile din programul de guvernare precedent şi alte priorităţi necesare pentru a asigura parcursul european şi dezvoltarea ţării;
  5. coaliţia de guvernare nou creată să intensifice eforturile pentru implementarea eficientă a tuturor reformelor inițiate, în conformitate cu cele mai bune practici europene, în special reformarea justiţiei,  combaterea corupţiei și asigurarea funcționalității CNI;
  6. să adopte în primele 100 de zile de mandat pachetul de legi legate de transparența proprietății în instituțiile mass-media  și adoptarea unui nou cod al audiovizualului (cel elaborat de societatea civilă acum câțiva ani), pachetul de legi privind controlul tutunului, transparența finanțării campaniilor electorale și introducerea unei cote minime de reprezentare pentru femei și bărbați conform propunerilor exprimate în repetate rânduri de către organizațiile neguvernamentale.
  7. noua coaliție de guvernare să evite practica păguboasă de închistare partinică şi să asigure, conform standardelor europene, participarea societăţii civile la luarea deciziilor de interes public;
  8. Programul de guvernare să fie consultat cu societatea civilă și în următoarele săptămâni să fie relansată comunicarea cu Consiliul Național de Participare și alte forme de consultare ale organizațiilor societății civile.
     

Organizaţiile societăţii civile vor monitoriza cu atenţie derularea procesului de negocieri şi implementarea programului de guvernare şi vor reacţiona pe măsură la orice inconsecvenţe sau abateri în implementarea reformelor.