logo

APE: Este necesară reluarea negocierilor în formatul 5+2, dar fără condiţionalităţi


https://www.ipn.md/ro/ape-este-necesara-reluarea-negocierilor-in-formatul-52-dar-7965_1027576.html

Reluarea discuţiilor în formatul 5+2 pentru reglementare transnistreană este necesară, dar nu trebuie acceptate condiţionalităţile înaintate de Federaţia Rusă şi de partea transnistreană. De această părere este Victor Chirilă, directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), care s-a expus la Clubul de Presă APE, desfăşurat la IPN, despre „Liniile roşii ale soluţionării conflictului transnistrean”, în contextul anunţatei relansări a negocierilor în formatul 5+2.

Victor Chirilă a menţionat că atât Chişinăul, cât şi ceilalţi participanţi la discuţii trebuie să ţină cont de faptul că politica agresivă a Federaţiei Ruse a subminat mult statutul său de mediator imparţial în cadrul reglementării conflictului transnistrean. Mai mult chiar, directorul APE e de părere că SUA şi UE ar trebui să ceară să devină mediatori, nu doar observatori, în cadrul procesului.

Însă, menţionează Victor Chirilă, se observă faptul că SUA nu mai manifestă un interes major faţă de procesul de reglementare transnistreană. În acest context, se doreşte ca cel puţin Uniunea Europeană să ceară statutul de mediator ţinând cont şi de interesele sale economice odată ce zona de comerţ liber cu Moldova s-a extins şi pe teritoriul regiunii transnistrene.

Victor Chirilă a menţionat că este foarte important ca toţi partenerii din cadrul formatului de negocieri să insiste ca orice înţelegere să fie luată în baza unor concesii mutuale. Expertul este convins că un dialog constructiv poate duce la găsirea soluţiilor pentru rezolvarea conflictului, iar acceptarea unor concesii doar din partea Chişinăului ar fi o greşeală fatală.

Directorul executiv al APE a menţionat că, totuşi, nu se întrevăd soluţii rapide pentru rezolvarea conflictului transnistrean în contextul situaţiei regionale complicate şi a faptului că la Chişinău este o guvernare contestată de majoritatea populaţiei. Totodată, la Tiraspol este o luptă politică între liderul Evgheni Şevciuk şi oamenii de afaceri din holdingul Sheriff, care de asemenea îngreunează procesul de discuţii. Plus la aceasta, în ciuda tuturor sancţiunilor, Federaţia Rusă continuă să ducă o politică agresivă în regiune.

Victor Chirilă a adăugat că atât timp cât la Chişinău nu există o claritate privind acţiunile de mai departe – insistenţa pe reunificarea ţării sau „despărţirea” paşnică a regiunii de restul ţării, nu se va găsi o soluţie viabilă.

Între timp, autorităţile au anunţat că următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2, după o pauză de 2 ani, va avea loc la Berlin în perioada 2-3 iunie.