Asociaţia pentru Politică Externă (APE) de la Chişinău condamnă atacul Federaţiei Ruse asupra Ucrainei. Membrii asociaţiei au semnat o declaraţie, calificând acest atac ca fiind o agresiune militară din partea Federaţiei Ruse fără precedent în istoria recentă a Europei. APE solicită Uniunii Europene să susţină statele Parteneriatului Estic care merg pe calea europeană, transmite IPN.
În declaraţia APE se menţionează că acţiunile Rusiei au ca scop destabilizarea situaţiei din Ucraina şi din regiune, încurajarea tendinţelor separatiste şi anexarea ilegală a unei părţi a teritoriului Ucrainei, precum şi deturnarea parcursului european al ţării vecine. APE constată că evenimentele din ultimele zile indică asupra unui fenomen de „transnistrizare a Crimeii”. Federaţia Rusă aplică aceleaşi metode de dezbinare a societăţii, de încurajare şi instituţionalizare a separatismului.
APE solicită actorilor internaţionali – UE, SUA, NATO, ONU, OSCE – să întreprindă măsuri urgente pentru a opri intervenţia militară a Federaţiei Ruse în Ucraina şi a stabiliza regiunea, utilizând pârghii politice, diplomatice, precum şi sancţiuni economice şi financiare potrivite. De asemenea, asociaţia solicită autorităţilor de la Chişinău să ia măsuri pentru a spori securitatea la frontiere, pentru a menţine ordinea publică şi pentru a evita provocările din partea unor forţe interesate în destabilizarea situaţiei din ţară. Partidele politice şi organizaţiile societăţii civile sunt solicitate să dea dovadă de unitate şi solidaritate pentru a asigura coeziunea societăţii şi a evita tensiunile de orice gen.