logo

Apariţii editoriale – Dor de libertate, de Ala Mândâcanu


https://www.ipn.md/ro/aparitii-editoriale-dor-de-libertate-de-ala-mandacanu-7967_970268.html

Cele mai bune articole, interviuri şi schiţe ale jurnalistei Ala Mândâcanu au făcut cuprinsul culegerii „Dor de Libertate”, lansată marţi, 24 iunie, la Chişinău. Selecţia conţine materiale dedicate problemelor de identitate, limbă, demnitate naţională etc, publicate în presă pe parcursul anilor 2001-2008, transmite Info-Prim Neo. Pentru autoare lucrarea este o încercare de a exprima ce simte pentru fiinţa naţională, limba română, cultură. Cartea este o încercare de ai face pe oameni să se gândească la ceea sunt şi ceea ce fac pentru acest popor. „Aş vrea ca fiecare cetăţean în parte să fie liber din interior pentru a putea obţine ulterior această libertate în întreaga societate”, spune Ala Mândâcanu. În opinia sa, libertatea unei ţări este sentimentul de libertate a fiecărui individ în parte. Potrivit scriitorului Ion Hadârcă, „Dor de Libertate” este o combinaţie de cele mai frumoase cuvinte culese din spaţiul basarabean, idei ce promovează responsabilitatea, libertatea prin intermediul cunoaşterii. Durerea sau setea de libertate sunt ilustrate cu predilecţie în paginile lucrării. „Dor de libertate” va fi pusă în vânzare în librăriile Pro Noi. Costul acesteia nu este anunţat deocamdată. Lansare a fost încununată de un recital muzical susţinut de Pavel Stratan şi formaţia „Catharsis”. Ala Mândâcanu este decanul Facultăţii Jurnalism şi Comunicare Publică (Universitatea Liberă internaţională din Moldova), doctor în ştiinţe economice, jurnalist, expert ONU în probleme de gen, politolog.