Apă-Canal Chişinău pune în funcţiune un nou apeduct
https://www.ipn.md/ro/apa-canal-chisinau-pune-in-functiune-un-nou-apeduct-7967_989950.html
Locuitorii satului Goianul Nou din componenţa comunei Stăuceni vor avea apă la robinet. Noul apeduct din localitate va fi pus în funcţiune miercuri, 4 mai, transmite Info-Prim Neo.
„Goianul Nou devine a 30-a localitate unde „Apă-Canal Chişinău” furnizează servicii de apă şi canalizare”, a declarat directorul întreprinderii, Constantin Becciev.
Apeductul din satul Goianul Nou are lungimea de 4 km.
Constantin Becciev a mai spus în altă ordine de idei că, din a doua jumătate a lunii mai, începe o nouă etapă de modernizare a Staţiei de Epurare. Vor fi montate utilaje performante cu centrifugi, cu ajutorul cărora se va testa posibilitatea deshidratării mecanice a nămolului.