logo

Apă-Canal Chişinău începe pregătirea reţelelor pentru sezonul rece


https://www.ipn.md/ro/apa-canal-chisinau-incepe-pregatirea-retelelor-pentru-sezonul-rece-7967_998011.html

SA „Apă-Canal Chişinău” dă startul lucrărilor profilactice şi de reparaţie a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare pentru sezonul rece. Concomitent se desfăşoară lucrări masive de reabilitare a reţelelor de apeduct, începute încă în 2011, cu sprijinul financiar acordat de către Corporaţia Financiar Internaţională. Până în prezent deja au fost renovate 6 km de reţele de apeduct. Prioritar se repară apeductele cu un grad mare de uzură şi cele ce au fost afectate de îngheţuri, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii. Potrivit furnizorului, datorită acestor intervenţii se vor reduce la maximum scurgerile de apă, sporind calitatea serviciilor prestate pe o perioadă îndelungată. Toate aceste lucrări sunt coordonate cu municipalitatea. Prin urmare, anul acesta, conform unei dispoziţii a primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, furnizorul de apă este obligat să finalizeze pregătirile către perioada rece a anului până la sfârşitul lunii octombrie 2012. De asemenea, ca parte importantă a exploatării sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, se realizează şi lucrările planificate de profilaxie, ce includ schimbarea armăturii, profilaxia şi reparaţia echipamentului electric la staţiile de pompare. De asemenea se include şi spălarea rezervoarelor de apă, spălarea colectoarelor de canalizare, montarea hidranţilor la obiectivele strategice şi profilaxia utilajelor tehnice şi electrice de la staţiile de tratare şi epurare a apei. Prin efectuarea acestor lucrări se asigură calitate apei potabile, cât şi evacuarea apelor uzate, funcţionarea stabilă a întregului sistem municipal. Totodată, prin aplicarea acestor acţiuni se asigură şi funcţionarea stabilă a fântânilor arteziene şi celor cu izvor local din dotare, se spune în comunicatul remis de „Apă-Canal Chişinău”. Pe perioada efectuării acestor lucrări eventual poate fi necesară sistarea temporară a alimentării cu apă potabilă. Primele acţiuni de aşa fel au demarat deja prin înlocuirea integrală a reţelelor uzate din străzile Munceşti, Ion Creangă, Belinschi şi Columna. Alte lucrări masive privind reabilitarea reţelelor de apă din fondul locativ vor demara în luna iunie şi se vor prelungi până în luna octombrie. În sectorul Centru din capitală, în perimetrul străzilor Academiei şi Gheorghe Asachi, vor avea loc lucrări de pozarea a unui apeduct nou magistral cu diametrul 600 mm, care va fi pus în funcţiune la sfârşitul lunii iunie. În paralel se vor efectua intervenţii şi în perimetrul străzii Ismail. Noul apeduct are o lungime de aproape 1 km, permite conexiunea reţelelor din sectoarele Centru şi Botanica şi o alimentare stabilă cu apă a consumatorilor din aceste cartiere. Valoarea lucrărilor este estimată la 5 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul municipal ca urmare a unui credit oferit de către Corporaţia Financiară Internaţională. Lucrările de proiectare şi construcţie sunt efectuate de Direcţia Construcţii Capitale. SA „Apă-Canal Chişinău” va asigura branşarea şi rebranşarea consumatorilor din zona respectivă. Astfel, în aceste circumstanţe periodic vor rămâne fără apă consumătorii din perimetrul străzilor Academiei, Drumul Viilor, Mitropolit Gurie Grosu, Timiş, Universităţii, Vasile Alecsandri, Pan Halippa, Alexandru Cosmescu, Mihail Lomonosov, Vladimir Korolenko, Gheorghe Asachi, Academiei, dar şi strada Ismail.