logo

Anul 2020 a fost un an dezastruos, de cădere economică, expert


https://www.ipn.md/ro/anul-2020-a-fost-un-an-dezastruos-de-cadere-7978_1078428.html

Un bilanț al anului, în domeniul economiei, cu Veaceslav Ioniţă, expert economic la „IDIS Viitorul”, în ciclul IPN: „Cum a fost 2020, cu rele și bune”.

Ca şi în multe ţări ale lumii, în Republica Moldova, anul 2020 a fost un an dezastruos, de cădere economică, cauzată de pandemie. Dar, susţine Veaceslav Ioniță, ceea ce deosebeşte Moldova de ţările civilizate e că are un guvern care nu a putut întreprinde acţiuni pentru a susţine economia. Potrivit lui, anul acesta s-a constatat o scădere de consum, o stopare a activităţii economice, inclusiv prin lege, sectorul de transporturi a înregistrat scăderi dramatice, la fel ca şi sectorul HoReCa. „Exporturile scad pentru că industria de automotive, unde noi avem cele mai mari exporturi, în prezent în lume suferă probleme mari şi cererea la componente a scăzut. Veniturile populaţiei au crescut, însă populaţia este extrem de îngrijorată şi este foarte prudentă în privinţa viitorului. Avem două tipuri de economii: avem un grup mic de oameni, vreo 10-15%, cu venituri ridicate, pentru care criza are un impact mic. Piaţa oamenilor cu venituri mai ridicate nu a suferit nicio modificare, pe când oamenii săraci au simţit cel mai puternic criza”, a remarcat expertul.

Legat de prestaţia autorităţilor în an pandemic, Veaceslav Ioniță a făcut trimitere la ţările dezvoltate ale căror guverne, în perioadă de criză, reanimează economia prin cheltuieli publice. Expertul precizează că acestea sunt de trei tipuri: ajutor populaţiei prin salarii, plăţi şi chiar cecuri cu bani; investiţii în infrastructură sau suport celor mai afectate sectoare. „Suportul financiar pe care ţările dezvoltate l-au oferit economiei se cifrează undeva la jumătate din cheltuielile lor bugetare. Dacă în Moldova Guvernul ar fi ajutat economia, fie populaţia prin salarii sau anumite plăţi sociale, fie prin investiţii sau suport agenţilor economici, trebuia să ofere un suport de 27 de miliarde de lei. Evident, Guvernul nostru nu are aşa bani, nu are de unde să-i ia şi, respectiv, noi nu am primit suport din partea Guvernului. Ceea ce am primit este la un nivel care poate fi ignorat”, a opinat Veaceslav Ioniță.

Expertul economic a explicat că Guvernul Republicii Moldova nu poate ajuta populaţia pentru că, de şase ani, se află în izolare internaţională. Republica Moldova este într-o izolare fără precedent, dacă în primii ani nu i se dădeau granturi, de doi ani de zile nimeni nu vrea să-i ofere nici împrumuturi. Respectiv, ţara este nevoită să împrumute de pe piaţa internă. „Această criză a venit încă şi cu un Guvern impotent pe plan internaţional, fără capacitatea de a negocia pe plan internaţional şi asta ne costă foarte scump. Unu: nu am primit suport bugetar pentru a ajuta populaţia în perioadă de criză şi doi: pentru că suntem nevoiţi să ne împrumutăm pe intern, la anul doar dobânda bancară la credite va fi două miliarde de lei”, a punctat Veaceslav Ioniță.

Un element bun e faptul că în Republica Moldova, în perioada de criză, rata şomajului a scăzut, pe când în toată lumea a crescut. Potrivit expertului, anul trecut s-a înregistrat cifra de 36 de mii de oameni plecaţi peste hotare. În patru ani, de la precedentele alegeri prezidenţiale, din ţară au plecat 160 de mii de oameni. Anul acesta, estimativ, au plecat nu mai puţin de 35 mii de persoane. Faptul că în perioadă de criză oamenii continuă să plece din ţară „din cauza situaţiei proaste în care se află”, este un indicator important care demonstrează calitatea guvernării, susţine Veaceslav Ioniță.

Criza prin care trece Republica Moldova este a patra de la obţinerea independenţei, notează expertul IDIS. Toate au avut câteva elemente comune: a scăzut exportul, activitatea economică, populaţia a sărăcit, a scăzut şi volumul de credite oferite de către bănci şi s-a depreciat valuta naţională. Potrivit expertului, după jaful bancar din 2014, Banca Naţională a întreprins acţiuni importante pentru a face ordine în sectorul bancar. În 2020 sistemul bancar s-a dovedit a fi pregătit în faţa crizei şi a trecut fără probleme de ea, mai spune Veaceslav Ioniță.

Un alt element pozitiv, observat de expert, e faptul că în această criză, valuta naţională nu s-a depreciat. Din contra, a avut tendinţă de apreciere. „Rezervele valutare, în crizele precedente s-au diminuat esenţial. În prezent, avem o creştere a rezervelor valutare de 800 de milioane de dolari. Sistemul financiar - bancar şi sistemul nostru valutar s-au dovedit gata pentru criză şi cel puţin pe segmentul dat nu avem probleme. Am avut un leu care a fost destul de puternic. Oferta de valută a fost mai mare decât cererea. Aici este încă un factor de ce oferta a fost mai mare decât cererea: avem o conjunctură internaţională favorabilă legată de faptul că în criză preţul la resurse energetice scade forte mult. Ţările care exportă, cum ar fi Federaţia Rusă plâng, iar ţările care importă, din contra, câştigă. Republica Moldova este o ţară importatoare de resurse energetice şi anul acesta vom plăti foarte puţin pentru resurse energetice. Cred că anul acesta vom importa toate tipurile de resurse energetice undeva la nivel de 600 - 650 milioane de dolari, în condiţiile în care în anul 2011- 2014 importam de 1,2 miliarde de dolari. Practic, de două ori mai puţin vom plăti pentru resurse energetice, asta înseamnă economie de bani”, a explicat Veaceslav Ioniță. Veaceslav Ioniță afirmă că alt factor care a salvat valuta naţională e că cetăţenii ţării, din cauza pandemiei, nu au prea putut pleca peste hotare, ceea ce a permis economisirea a cel puţin 500 milioane de dolari.

Cel mai mare risc, în opinia sa, pe care l-a avut Republica Moldova şi despre care experţii atenţionau încă de anul trecut, a fost aprobarea unui buget „irealist şi fără vreo şansă de a fi executat”. Bugetul de stat în vară a fost votat la 55 de miliarde de lei cheltuieli, în toamnă Guvernul a recunoscut că nu va avea bani şi a tăiat 2 miliarde. Expertul crede că mai trebuie tăiate alte 5,5 miliarde. „În total, bugetul nu va fi executat la 7,5 miliarde de lei – un record negativ absolut pentru Moldova. A fost votat, al şaselea an consecutiv, un buget care nu are nicio treabă cu realitatea. El şase ani la rând nu se execută”, a precizat Veaceslav Ioniță.

Expertul a mai spus că în pandemie, după ce s-au închis hotarele, cea mai dură lovitură au primit-o transportatorii. „Ei nu au fost nici măcar luaţi în calcul ca să primească un anumit sprijin din partea statului. Această ramură o omorâm cu succes de mai mulţi ani. Repet: criza din 2014 a arătat că sistemul bancar a fost unul vulnerabil şi Banca Naţională, după mine, a reuşit să pregătească sistemul suficient de bine ca această criză să o treacă cu brio. Numai sistemul bancar şi cel valutar a trecut cu bine, în rest suntem pe minus la toate capitolele”, a conchis Veaceslav Ioniță.

IPN