Anul 2010 a confirmat eliberarea Republicii Moldova de comunişti, Anatol Ţăranu
https://www.ipn.md/ro/anul-2010-a-confirmat-eliberarea-republicii-moldova-de-comunisti-anatol-7965_992356.html
[Analiză Info-Prim Neo din ciclul „Moldova-20! Încotro?”]
[Fiecare din cei 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova îşi are însemnele sale şi rolul său în ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi, fără îndoială, în ceea ce are să i se întâmple ţării şi oamenilor ei în viitor. Solicitaţi de Info-Prim Neo, politicieni, analişti, experţi şi personalităţi în diferite domenii apreciază atât principalele evenimente derulate într-un anume an, cât şi impactul lor asupra ţării în ansamblu.]
[ANUL 2010 în viziunea lui Anatol Ţăranu, analist politic şi ex-deputat]
[16 februarie] – Consiliul UE a luat o decizie privind prelungirea măsurilor de restricţie împotriva liderilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
[25 octombrie] – Au fost emise concluziile privind Republica Moldova adoptate de Consiliul pentru Afaceri Externe al UE.
[28 noiembrie] – Alegeri anticipate Parlamentare. PCRM obţine 42 de mandate, PLDM – 32, PDM – 15 şi PL – 12.
[1 decembrie] – PCRM a cerut renumărarea voturilor, acuzând încălcări în ziua alegerilor.
[15 decembrie] – Are loc renumărarea voturilor la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. PCRM a acumulat în plus 308 voturi, iar PLDM, PDM şi PL au pierdut 112, 227 şi, respectiv 98 de voturi. Rezultatele nu influenţează distribuirea mandatelor.
[30 decembrie] – A fost semnat acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE 2).
[30 decembrie] – Preşedinte interimar al Republicii Moldova a fost ales Marian Lupu.
[În viziunea analistului politic Anatol Ţăranu] evenimentul central al anului 2010 a fost alegerile anticipate parlamentare, rezultatele cărora au confirmat supremaţia partidelor Alianţei pentru Integrare Europeană în viaţa politică din Republica Moldova.
„Încercarea restauraţiei comunistă a eşuat şi comuniştii au pierdut suplimentar din mandate în Parlament în raport cu alegerile precedente, iar acest fapt indiscutabil a marcat tot ce s-a întâmplat mai târziu în Republica Moldova. Pentru mine alegerile anticipate, precum şi rezultatele acestora, care au marcat victoria AIE, au fost principalul eveniment al anului 2010”, a declarat Anatol Ţăranu.
Potrivit lui Ţăranu, în 2010 Republica Moldova nu a fost capabilă să aprofundeze procesul reformelor, care mai mult a bătut pasul pe loc. Indiferent de acesta anul 2010 a reconfirmat încă o dată că partenerii occidentali ai Republicii Moldova, în primul rând UE, continuă să privească cu speranţă Republica Moldova şi sunt gata să-i acorde o asistenţă consistentă în diverse domenii.
Analistul a mai menţionat că în 2010 nu s-a realizat nici atingerea stabilităţii politice prin alegerea preşedintelui statului, fapt care în mare parte a fost cauzat de poziţia distructivă a PCRM, care nu este capabil să conlucreze politic cu alte partide. Anatol Ţăranu a mai menţionat că acest lucru nu absolveşte de partea lor de responsabilitate componentele Alianţei pentru Integrarea Europeană, care nu s-au impus în faţa PCRM în acţiunea de alegere a preşedintelui ţării.
În altă ordine de idei, Anatol Ţăranu a menţionat că Declaraţia de Independenţă, care a marcat apariţia statului Republica Moldova, nu a fost eclipsată pe tot parcursul existenţei statului de alte evenimente politice de asemenea anvergură. „Pentru mine adoptarea, în 1991, a Declaraţiei de Independenţă este cel mai important eveniment din cei 20 de ani de independenţă, chiar dacă Republica Moldova în toţi aceşti ani aşa şi n-a atins calitatea de un stat perfect împlinit”, a declarat Anatol Ţăranu.
[Notă Info-Prim Neo:]
{Anatol Ţăranu este doctor în istorie. Deputat în primul Parlament. A votat în 1991 Declaraţia de Independenţă. A mai fost deputat în legislatura 2005-2009, ales pe listele Blocului electoral „Moldova Democratică”. Cariera profesională include posturile de director al Institutului de istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, consilier prezidenţial şi negociator-şef al Chişinăului în dosarul transnistrean. Astăzi Anatol Ţăranu este cercetător, coordonator al Institutului de istorie, stat şi drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, directorul Centrului de cercetări strategice şi consultanţă politică „Politicon”, analist politic.}
[Dumitriţa Ciuvaga, Info-Prim Neo]