Antreprenorii pot solicita, începând cu ziua de astăzi, credite investiționale de până la 15 milioane de lei la băncile comerciale-partenere ale Programului guvernamental „373”. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, în cadrul unei conferințe de presă.
Conform conceptului programului, rata dobânzii la creditele în valută străină este de 3%, iar la cele în lei – de 7%. Pentru creditele cu maturitatea de până la 7 ani, perioada maximă de grație este de 3 ani. Creditele investiționale cu dobândă susținută parțial de stat, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), vor putea fi solicitate la una din cele 11 bănci comerciale din Republica Moldova.
Potrivit lui Dumitru Alaiba, Programul guvernamental „373” este o inițiativă ambițioasă menită să sprijine Întreprinderile Mici și Mijlocii. Programul „373” reprezintă o misiune dedicată și un angajament pentru a consolida economia țării și a genera creștere economică sustenabilă în Republica Moldova.
Directorul ODA, Dumitru Pîntea a spus că obiectivul Programului „373” este de a revitaliza activitatea ÎMM-urilor în contextul economic actual, prin acordarea de credite investiționale de către entitățile financiare partenere și compensarea parțială a ratei dobânzii de către Guvern, prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM).
Programul „373” prevede și garantarea cu până la 40%, după caz, din valoarea creditelor, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) din portofoliul ODA. Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 15 milioane lei, cu o contribuție proprie de 10% din valoarea proiectului investițional. Agenții economici care doresc să acceseze credite investiționale pentru dezvoltarea afacerii cu dobândă compensată de stat trebuie să depună cerere de credit însoțită de un set de acte la entitatea financiară parteneră. Ulterior, banca examinează cererea și decide acordarea creditului, semnând un contract de credit. În cazul lipsei sau insuficienței gajului, banca semnează cu compania un contract de gaj, iar cu ODA un contract de garantare. După accesarea creditului investițional, ÎMM-ul asigură rambursarea creditului și plata dobânzii la bancă, iar ODA – plata dobânzii compensate prin transferul acesteia către bancă.
Finanțarea activității de compensare a dobânzilor la credite se va efectua din contul și în limitele alocațiilor stabilite în bugetul de stat pentru anul respectiv, precum și din contul asistenței financiare externe. În anul curent, pentru acțiunile de implementare a Programului de stimulare a investițiilor „373” au fost prevăzute resurse financiare în valoare de circa 250 milioane lei.