logo

Antreprenorii întâmpină greutăți în a identifica brațe de muncă calificate, forum


https://www.ipn.md/ro/antreprenorii-intampina-greutati-in-a-identifica-brate-de-munca-calificate-forum-7966_1049090.html

Identificarea brațelor de muncă calificate este una dintre principalele probleme cu care se confruntă antreprenorii în Republica Moldova. Deficitul de lucrători este cauzat de migrarea acestora înafara țării. Declarația aparține Annei Akhalkatsi, manager de țară al Băncii Mondiale, care a menționat că, în acest context, Banca Mondială susține în Republica Moldova proiecte ce oferă instruire și calificare de personal. Opinia a fost exprimată în cadrul celui de-al VI-lea Forum economic al întreprinderilor italiene și mixte moldo-italiene din Republica Moldova, desfășurat marți, 4 iunie, transmite IPN.

Anna Akhalkatsi susține că lipsa persoanelor calificate a fost simțită și de o antreprenoare din Republica Moldova care s-a aflat o perioadă în Italia de unde a preluat experiență în ceea ce privește producerea. Revenită în țară, femeia a înființat o întreprindere care se ocupă cu producerea ambalajelor pentru parfumuri, majoritatea producției exportându-se în Italia. Întreprinderea are 90 de angajați și dar întrucât foarte mult lucru are caracter de manufactură, oameni mereu sunt necesari, dar aceștia lipsesc. Anna Akhalkatsi susține că Banca Mondială acordă atenție la elemente precum îmbunătățirea mediului de afaceri, dar și extinderea pieței în țară și peste hotare.

Caroline Tissot, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției, susține că în ultimii ani Moldova a căutat oportunități economice în străinătate, în Italia de exemplu. Astfel a avut loc un „export de creieri”, existența cărora este importantă pentru atingerea unui echilibru economic. Potrivit ei, Moldova caută să stimuleze crearea locurilor de muncă în sectoarele private și să dezvolte capacitatea muncii, mai ales în rândul tinerilor. În acest sens Biroul de Cooperare al Elveției susține Moldova în aceste eforturi printr-un proiect care va costa 50 de milioane de euro și care se va desfășura pe o perioadă de patru ani.

Antonio Castillo Fernandez, șeful Reprezentanței Băncii Europene de Investiții, a spus că pe parcursul a 25 de ani banca a susținut mai mult de un milion de întreprinderi, iar în 2018, Banca și-a luat angajamentul de a investi 64 de miliarde în susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, inovații, mediul ambiant și infrastructură, inclusiv în Republica Moldova. Până acum, în Moldova, Banca Europeană de Investiții a alocat cele mai multe resurse pentru infrastructură, transport, domeniul energetic. În proces de implementare este proiectul privind conexiunea la resursele energetice dintre Moldova și România. Pe viitor Antonio Castillo Fernandez susține că se va pune accent pe finanțarea proiectelor ce țin de prelucrarea deșeurilor solide, dar și de reforma spitalelor, inclusiv construirea unui spital.

Angela Sax, șefa Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a remarcat că proiectele cele mai importante pe care le implementează BERD țin de domeniul securității energetice, susținerea antreprenorialului, sectorul bancar. În prezent, investițiile constituie 136 de miliarde de euro în mai mult de cinci mii de proiecte, iar 79% merg la sectorul privat în proiecte de infrastructură. Tot BERD acordă și asistență tehnică sau consultanță companiilor. În Moldova, BERD a investit 1,3 miliarde de euro în sectorul privat și sectorul construcției. În 2019, spune Angela Sax, împreună cu Banca Europeană de Investiții vor fi susținute proiecte în domeniul infrastructurii drumurilor, transportului, energeticii, aprovizionării cu apă.

Vasile Plămădeală, trade officer în cadrul Delegației Uniunii Europene, a apreciat relația dintre Moldova și Italia drept o relație „de care știe total lumea”. Potrivit lui, faptul că în Italia sunt mulți moldoveni și invers, contribuie la crearea unei relații mai strânse dintre cele două țări, iar UE salută aceste relații. Vasile Plămădeală susține că Acordul de Asociere dintre Moldova și UE, acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, dar și o infrastructură bună de export pot genera beneficii pentru economie cu condiția că sunt întreprinse reformele necesare.