logo

Antony Blinken a felicitat moldovenii pentru mobilizarea exemplară la scrutinul din 20 octombrie


https://www.ipn.md/ro/antony-blinken-a-felicitat-moldovenii-pentru-mobilizarea-exemplara-la-8013_1108358.html

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Anthony Blinken, a felicitat cetățenii Republicii Moldova pentru participarea masivă la alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), care au avut loc duminică, 20 octombrie.

Într-un mesaj oficial, Anthony Blinken a apreciat nivelul de organizare a scrutinului electoral.

„În ciuda eforturilor rusești, fără precedent, de a împiedica cetățenii moldoveni să-și aleagă propriul viitor, majoritatea votanților au decis modificarea Constituției pentru a sprijini aderarea la UE. Guvernul Republicii Moldova și Comisia Electorală Centrală au asigurat un proces electoral bine organizat și competitiv, în pofida tentativelor Rusiei de a submina integritatea acestuia, fapt constatat și de Misiunea de Observare a OSCE/ODIHR”, a declarat Blinken.

„În perspectiva turului doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, SUA își exprimă îngrijorarea că Rusia va încerca din nou să împiedice moldovenii să își exercite dreptul suveran de alegere. SUA reafirmă sprijinul pentru un proces electoral credibil, transparent și democratic, alături de aliații și partenerii săi, în dorința comună de a asigura un viitor sigur, prosper și democratic pentru Republica Moldova”, a conchis Antony Blinken.