Consiliul Naţional al Mişcării Populare Antimafie a desemnat lista de candidaţi ai formaţiunii pentru scrutinul din 30 noiembrie 2014. Primul pe listă este liderul Sergiu Mocanu, iar pe locurile doi şi trei se alfă Daniela Bodrug, vicepreşedinte Antimafie, şi Pavel Gherman, secretarul formaţiunii şi şeful staffului electoral, transmite IPN.
Următoarele poziţii sunt ocupate de Carolin Velişca, antreprenor în Marea Britanie; Igor Buneanu, antreprenor în Franţa; Alexandru Florenţa, profesor; Natalia Stratan, studentă la Universitatea Pedagogică; Eugeniu Ţîganaş, specialist IT; Vladimir Stati, liber-profesionist în Belgia; Alexei Tudoreanu, barmen în Grecia; Serghei Crăciun, pensionar; Vladimir Zagareanu, merceolog; Ion Echim şi Vasile Lâsâi, pensionari; şi Sergiu Balmuş, liber-profesionist.
Potrivit unui comunicat de presă al Mişcării Antimafie, pe lista partidului se regăsesc doar membri ai Mişcării, primii fiind persoane preponderent tinere. O parte din ei au fost aleşi din rândul moldovenilor aflaţi peste hotare, care au ales să revină acasă pentru o carieră politică. Atât cei reveniţi din străinătate, cât şi cei din mai multe localităţi ale Republicii Moldova, susţin lozinca electorală Antimafie pentru această campanie: „Nicio obligaţiune în afara interesului public!”.
Mâine, 3 octombrie 2014, Mişcarea Populară Antimafie, va depune dosarul cu documente la Comisia Electorală Centrală pentru a se înscrie în cursa electorală.