ANRE învinuieşte PCRM de speculaţii politice
https://www.ipn.md/ro/anre-invinuieste-pcrm-de-speculatii-politice-7966_980356.html
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) califică drept speculaţii politice, lipsite de suport economic acuzaţiile ce i-au fost aduse săptămâna trecută de unii reprezentanţi ai Partidului comuniştilor (PCRM), potrivit cărora majorarea tarifelor la resursele energetice a fost operată în interesul intermediarilor monopolişti, este o lovitură dură aplicată producătorilor de energie şi nu soluţionează nici una din problemele complexului termoenergetic. ANRE şi-a expus poziţia într-un comunicat difuzat presei.
ANRE reiterează că a actualizat tarifele în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei şi ale metodologiilor tarifare în vigoare care o obligă să aducă tarifele la serviciile energetice în corespundere cu costurile reale ale acestora.
Potrivit ANRE, situaţia dificilă actuală din sistemul energetic s-a creat nu în luna ianuarie 2010, dar pe tot parcursul anilor 2000-2009, şi constituie un rezultat al politicilor promovate în perioada dată. Blocajele financiare apărute în acest sector au fost cauzate de neajustarea la timp, odată cu apariţia factorilor obiectivi corespunzători, a tarifelor, în special a tarifului la energia termică livrată consumatorilor din mun. Chişinău. Acest fapt a condus la acumularea către 1 ianuarie a unei datorii de peste 3 miliarde lei faţă de „Gazprom” din Federaţia Rusă, inclusiv cca 2,3 miliarde lei datorită neachitărilor în lanţ aferente activităţii SA”Termocom”. Astfel, datoriile totale ale SA ”Termocom” şi a celor două CET-uri din Chişinău faţă de SA „Moldovagaz”, implicit „Gazprom”, au ajuns să depăşească de cca 2 ori valoarea cumulativă a activelor nete ale acestor trei întreprinderi pînă la reevaluare. Aceste politici au pus în pericol stabilitatea livrării resurselor energetice către R. Moldova şi însăşi securitatea energetică a ţării, având în vedere faptul că „Gazprom” ar putea sista livrarea gazelor naturale.
ANRE califică drept nefondată şi afirmaţia, precum că reducerea tarifelor de producere a energiei electrice şi a celei termice de către CET – uri le va pune pe acestea într-o situaţie şi mai dificilă decât cea în care s-au aflat până în prezent. Diminuarea acestor tarife se explică prin reducerea tarifelor la gazele naturale livrate către CET-uri, precum şi prin acumularea de către acestea a veniturilor suplimentare de la procurarea gazelor naturale la un tarif mai redus decât tariful de 3232 lei/1000 m.p.
ANRE reiterează că nivelul tarifelor la gazele naturale a fost determinat în cea mai mare parte (în proporţie de peste 86%) de preţul gazelor naturale procurate, conform contractului negociat şi încheiat cu „Gazprom” în anul 2006. ANRE precizează că noul tarif mediu la gazele naturale de 3542 lei/1000 m.p. este mai mare decât cel stabilit în septembrie 2009 cu 11,9% şi doar cu 0,5% mai mare decât tariful care a fost în vigoare în perioada august 2008 - septembrie 2009. Conducerea actuală a ANRE consideră că diminuarea acestui tarif, în septembrie 2009, nu a fost justificată economic pe motiv că a fost ignorat factorul previzibil de majorare semnificativă în anul 2010 a preţului de achiziţie a gazelor naturale.
În ceea ce priveşte noile tarife la energia electrică, ANRE reaminteşte că modificarea acestora a fost determinată şi de majorarea preţului de procurare a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan, preţ stipulat în contractul de achiziţie negociat şi încheiat în anul 2008.
ANRE îşi invită oponenţii la dezbateri publice în cadrul unor emisiuni în direct la radio şi TV pentru a discuta subiectele susmenţionate. Totodată, ANRE îşi exprimă disponibilitatea de a examina planul de acţiuni pentru soluţionarea problemelor din sistemul energetic, fără ajustarea tarifelor, la care s-au referit reprezentanţii PCRM, precum şi alte opinii constructive.