logo

ANRE a aprobat o majorare medie de 9% a tarifului la gazele naturale livrate consumatorilor


https://www.ipn.md/ro/anre-a-aprobat-o-majorare-medie-de-9-a-tarifului-la-gazele-naturale-livrate-cons-7967_963540.html

Consiliul de Administrare al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat miercuri, 14 februarie, o majorare cu 9% a tarifului mediu de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali. Acesta a fost stabilit la cota de 2545 lei, faţă de tariful anterior de 2335 lei pentru mia de metri cubi. Acesta, ca şi vechiul tarif, nu include TVA, de 5%, percepută la livrarea gazelor, astfel consumatorii fiind obligaţi să achite această taxă suplimentar la majorare. Noile tarife vor intra în vigoare odată cu publicarea deciziei ANRE în „Monitorul Oficial”. Directorul ANRE, Nicolae Triboi, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că pentru consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 30 metri cubi (inclusiv), tariful a fost majorat de la 2196 la 2406 lei/1000 m. c., iar pentru un consum de peste 30 metri cubi, precum şi pentru alţi consumatori finali tariful a fost majorat de la 2812 la 3022 lei. Tariful la gazele naturale pentru centralele electrice cu termoficare (CET) a fost majorat de la 1745 la 1955 lei pentru mia de m. c., iar pentru centralele termice – de la 2057 lei la 2267 lei. Ajustarea tarifelor a fost motivată de majorarea, de la 160 la 170 USD pentru 1000 m. c., a preţului de procurare a gazelor naturale de la „Gazprom”, precum şi de majorarea tarifelor de transport şi de distribuţie, creşterea numărului de consumatori deserviţi şi ale preţurilor la resursele materiale. În tarif au mai fost incluse cheltuieli legate de efectuarea lucrărilor de deservire, verificare, reparare, instalare, înlocuire a echipamentelor de măsurare pentru consumatorii casnici. Preşedintele SA „Moldova-Gaz” Ghenadi Abaşchin, prezent la conferinţă, a spus că noile majorări nu corespund cheltuielilor reale ale întreprinderii, majorările dorite fiind de 20%. Abaşchin a menţionat că nici de această dată, ANRE nu a inclus în tarife pierderile întreprinderii în urma ajustării tarifelor cu o întârziere de 1,5 luni. Totodată, ca urmare a majorării tarifului la gazele naturale, ANRE a decis majorarea tarifelor la energia electrică şi cea termică produsă de CET-uri. Astfel, pentru CET-1 a fost aprobat un tarif la energia electrică de 86,63 bani/kWh, CET-2 – 67,86 bani/kWh, CET-Nord – 82,16 bani/kWh. Pentru energia termică produsă de CET-1 a fost aprobat tariful de 322,92 lei/Gcal, iar pentru cea produsă de CET-2 – 241,11 lei/Gcal. Reprezentantul companiei „Union Fenosa”, Silvia Radu, a declarat pentru Info-Prim Neo că majorările de tarif la energia electrică aprobate pentru CET-uri constituie 98% faţă de tarifele anterioare. Ea a menţionat că, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, deja în termen de 15 zile de la modificarea tarifelor UF poate să ceară ANRE ajustarea tarifelor la energia electrică livrată consumatorilor. Silvia Radu a menţionat că „Union Fenosa” este obligată să contracteze de la CET-urile moldoveneşti 70% din volumele de energie electrică produsă. Aceste cantităţi sunt însă minime faţă de volumele de energie electrică importată şi nu vor putea influenţa semnificativ creşterea tarifelor.