Consumatorii casnici deserviți de Premier Energy vor plăti pentru energia electrică 299 bani/kWh, iar consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord vor achita un tarif de 358 bani/kWh Tarifele vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite IPN.
Tariful aprobat pentru consumatorii casnici deserviți de Premier Energy este mai mic comparativ cu ceea ce a propus furnizorul – 309 bani/kWh. Totodată, societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord a solicitat un tarif de 354 bani/kWh, cu 4 bani mai puțin decât a aprobat regulatorul.
Prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către Premier Energy, diferențiate în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali, au fost aprobate în mărime de:
- 205 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport, cu 42 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
- 225 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, cu 42 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
- 228 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV), cu 42 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
-247 bani/kWh - de tensiune medie (6–10 kV), cu 42 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
- 299 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV), cu 43 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare.
Pentru Furnizarea Energiei Electrice Nord au fost aprobate următoarele prețuri reglementate diferențiate:
- 224 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport, cu 26 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
- 244 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, cu 26 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
- 268 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV), cu 27 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
- 358 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV), cu 26 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare.
Ajustarea tarifelor a fost determinată preponderent de semnarea de către întreprinderea „Energocom” a unui contract de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan pentru o perioadă de șase luni, la un preț de 66 de dolari pentru un MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.