logo

ANRCETI participă la Forumul Mondial ITU Telecom World 2013 organizat de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor


https://www.ipn.md/ro/anrceti-participa-la-forumul-mondial-itu-telecom-world-2013-organizat-de-uniunea-7542_1065136.html

La invitaţia conducerii Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), Grigore Varaniţa, participă la Forumul Mondial ITU Telecom World 2013, care se desfăşoară, în perioada 19 – 22 noiembrie, la Bangkok, Tailanda. Evenimentul este organizat de UIT, cu suportul ministerului de ramură şi al autorităţii de reglementare a telecomunicaţiilor din Tailanda.

Forumul mondial ITU Telecom World este principala platformă de stabilire a relaţiilor de cooperare între participanţii la această reuniune anuală şi de dezbatere a problemelor globale din sectorul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor (TIC). La el participă şefi de state şi guverne, miniştri şi conducători ai autorităţilor de reglementare, operatori din industria comunicaţiilor şi tehnologia informaţiei.

Tema reuniunii de la Bangkok este „Să acceptăm schimbările din lumea digitală”. Potrivit agendei, participanţii la forum vor discuta în cadrul unor sesiuni plenare, la mese rotunde şi la ateliere de lucru un set de probleme de actualitate legate de impactul noilor „jucători” de pe piaţă şi a noilor tehnologii asupra sectorului TIC, de schimbarea comportamentului utilizatorilor de servicii, de necesitatea unor noi abordări în procesul de reglementare şi standardizare a acestui domeniu.

În cadrul forumului, directorul ANRCETI, Grigore Varaniţa, va avea întrevederi cu conducătorii autorităţilor de reglementare în domeniul TIC din Bulgaria, Macedonia şi Polonia. La întâlnirea cu omologul său din Bulgaria Grigore Varaniţa va discuta modalităţile de intensificare a relaţiilor de cooperare a ANRCETI cu autoritatea bulgară de reglementare cu care ANRCETI a încheiat anterior un acord de colaborare. In cadrul celorlalte întrevederi, directorul ANRCETI va aborda problema stabilirii relaţiilor bilaterale cu autorităţile de reglementare din Polonia şi Macedonia şi preluării experienţei acestora în materie de reglementare a domeniului TIC.

Mai multe informaţii despre lucrările Forumului ITU Telecom World 2013 pot fi găsite la adresa: http://world2013.itu.int/event/programme/

UIT este principala instituţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul TIC. În cei aproape 150 de ani de activitate UIT efectuează la nivel mondial coordonarea utilizării partajate a spectrului de frecvenţe radio, contribuie la dezvoltarea infrastructurii de telecomunicaţii din ţările în curs de dezvoltare şi elaborează standarde care asigură interacţiunea între o gamă largă de sisteme de telecomunicaţii. R. Moldova este membru cu drepturi depline al UIT din octombrie 1992.

 

Serviciul de presă al ANRCETI

                                             19 noiembrie  2013