logo

ANRCETI anunță un concurs de selectare a companiei pentru efectuarea auditului financiar al executării bugetului său pentru anul 2015


https://www.ipn.md/ro/anrceti-anunta-un-concurs-de-selectare-a-companiei-pentru-efectuarea-auditului-f-7542_1065472.html

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) anunţă un concurs al cererilor de ofertă privind efectuarea auditului financiar al executării bugetului ANRCETI pentru anul 2015. Companiile de audit interesate să participe la  concurs pot depune ofertele până la 21 ianuarie 2016 pe adresa poștală a ANRCETI: bd. Ştefan cel Mare, 134, MD-2012, Chişinău sau prin fax (022) 222 885.

Oferta pentru participare la concurs va conţine informații despre experiența companiei în domeniul auditului financiar, în particular al instituțiilor de stat, și a personalului care va fi implicat în executarea auditului, propunerea financiară şi tehnică, metodologia de audit propusă, caietul de sarcini, precum și termenul rezonabil pentru efectuarea auditului. În procesul de selectare a câştigătorului concursului, ANRCETI va da preferinţă companiilor care au experienţă în domeniul auditului financiar al instituţiilor bugetare.

Informăm companiile interesate că ANRCETI ţine evidenţa contabilă în baza instrucţiunii „Cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”, aprobată prin ordinul Ministrului Finanţelor nr. 93 din 19.07.2010. Documentele şi informaţiile necesare efectuării auditului vor fi puse la dispoziţia companiei câştigătoare a concursului la 3 februarie 2016. Termenul limită de executare a raportului de audit este 25 februarie 2016.

Informaţii suplimentare la subiectul respectiv pot fi obţinute prin e-mail la adresa: aliona.afteniuc@anrceti.md sau prin tel. 022 251 332. Persoană de contact: Aliona Afteniuc, contabil-şef al ANRCETI.
 

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media a ANRCETI

12 ianuarie 2016