ANPC propune acordarea ajutoarelor de stat agenţilor economici
https://www.ipn.md/ro/anpc-propune-acordarea-ajutoarelor-de-stat-agentilor-economici-7966_994147.html
Agenţii economici vor beneficia de ajutoare de stat, dacă Parlamentul va susţine proiectul de lege propus de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC). „Este o lege nouă, care prevede tot mecanismul, din momentul acordării, monitorizării şi evidenţei acestui ajutor de stat la nivel de ţară”, a declarat Viorica Cărare, directorul ANPC, în cadrul unor dezbateri publice asupra proiectului de lege, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit directorului ANPC, dacă un agent economic va profita de un ajutor de stat şi dacă acest ajutor nu va fi argumentat sau va fi exagerat, atunci alţi agenţi economici vor avea dificultăţi. Pentru ca să nu existe acest impact negativ asupra mediului concurenţial, ajutorul de stat oferit de Guvern sau alte instituţii publice centrale va trebui să fie notificat la ANPC. Asociaţia va face un studiu şi va permite acordarea ajutorului doar în condiţiile în care nu va distorsiona mediul concurenţial.
„Este o lege nouă, complicată. Dar în momentul implementării, pas cu pas, vom învăţa ce înseamnă ajutor de stat. Două domenii nu sunt reglementate de acest proiect. Este vorba de agricultură şi pisciculturii. Excepţiile sunt preluate din practica europeană şi cred că este binevenit pentru că noi, care suntem o ţară agrară, deocamdată să rezolvăm problemele acestea la nivel naţional. Agricultura noastră are nevoie de mai multe decizii locale la nivelul acestui domeniu”, a mai menţionat Viorica Cărare.
Şeful ANPC a mai spus că ajutorul de stat trebuie să fie acordat din banii publici şi trebuie să fie selectiv. Ajutor de stat pot fi subvenţiile, anularea de datorii sau preluarea pierderilor, scutirile, reducerile sau amânările la plata impozitelor, acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale etc.
Directorul Institutului Economii de Piaţă, Roman Chircă, a menţionat că este necesar să fie stabilit un cadru legal care să stabilească principiile în baza cărora banii publici vor ajunge în zona mediului economic, pentru ca să nu fie stricate regulile de joc, acordând preferinţe unor agenţi economici în detrimentul altora.
ANPC va întocmi un raport anual privind ajutorul de stat acordat, pe care îl va înainta spre aprobare Parlamentului Republicii Moldova, după care va fi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.