ANPC elaborează o nouă Lege a concurenţei
https://www.ipn.md/ro/anpc-elaboreaza-o-noua-lege-a-concurentei-7966_991188.html
Directorul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei,Viorica Cărare, spune că este nevoie de o nouă lege în domeniu, pentru că cea în vigoare nu stipulează clar condiţiile de aplicare a sancţiunilor, mărimea amenzilor şi condiţiile în care pot fi efectuate verificări la agenţii economici care încalcă principiile concurenţei loiale, transmite Info-Prim Neo.
„Noua lege va presupune o transparenţă mai mare, atât în activitatea angajaţilor ANCP, cât şi a agenţilor economici. În legislaţia actuală este foarte slab reflectată inspecţia inopinată. Noi, deocamdată, nu am făcut asemenea inspecţii pentru că Legea Concurenţei nu prevede acest lucru”, a declarat directorul ANPC, marţi, la o conferinţă de presă.
Preşedintele ANPC România, Bogdan Marius Chiriţoiu, a menţionat la aceeaşi conferinţă că în România inspecţia inopinată este principalul mijloc de verificare a suspiciunilor privind înţelegerile de cartel. „Când ai ceva indicii şi deschizi o investigaţie, oamenii noştri pot intra, fără mandat judecătoresc, în orice firmă să ceară orice document care are legătură cu investigaţia. Este principalul mijloc de a culege probe”, a menţionat preşedintele ANPC România.
Viorica Cărare a mai spus că Legea concurenţei în variantă nouă trebuie să prevadă clar modul de sancţionare a agenţilor economici care încalcă mediul concurenţial. Proiect urmează să fie dezbătut public de către experţi naţionali şi internaţionali înainte să ajungă pe masa Guvernului şi a Parlamentului. Documentul este elaborat în cadrul Proiectului Twinning de către ANPC şi experţi din 3 ţări: România, Austria şi Letonia. Pentru elaborarea noii legi a concurenţei UE a alocat 1 milion de euro.