logo

Angela Merkel va fi întâmpinată cu pâine şi sare


https://www.ipn.md/ro/angela-merkel-va-fi-intampinata-cu-paine-si-sare-7965_999817.html

Cancelarul german, Angela Merkel, va fi întâmpinată la aeroport cu pâine şi sare. Oficialul ajunge la Chişinău la ora 14.35. Ofiţerul de presă al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, a declarat pentru Info-Prim Neo că la ceremonialul militar-protocolar va participa Garda de Onoare. Ostaşii vor avea ţinută de paradă, albă la culoare, şi ţinută de gală – cenuşie. „Este un ceremonial obişnuit, cu salut, întâmpinare, onoruri militare şi cu intonarea imnurilor Germaniei şi a Republicii Moldova de către orchestra prezidenţială. După care ostaşii vor merge cu pas de defilareˮ, a menţionat Ala Diaconu. Lilia Gurez, şefa Serviciului de presă al executivului, a comunicat că Angela Merkel va fi întâmpinată de 3 persoane îmbrăcate în costume naţionale, cu pâine şi sare, iar la eveniment vor participa şi câţiva copii, care îi vor da flori înaltului oficial. Cancelarul german va fi însoţită la Chişinău de o delegaţie formată din circa 50 de persoane. Aceasta este prima vizită a cancelarului german în Republica Moldova.