logo

Angajatorii pot semna electronic Raportul privind utilizarea biletelor la sanatoriu


https://www.ipn.md/ro/angajatorii-pot-semna-electronic-raportul-privind-utilizarea-biletelor-la-7967_1098049.html

Agenții economici care beneficiază de bilete de tratament balneosanatoriale prin intermediul Casei Naționale de Asigurări Sociale pot prezenta Raportul privind utilizarea biletelor de tratament balneosanatorial (Raportul F-1BTS), inclusiv cu aplicarea semnăturii electronice, transmite IPN.

În cazul în care entitatea semnează în mod electronic Raportul F-1BTS, toate anexele (foaia de titlu, tabelul nr.1, tabelul nr.2, copiile cupoanelor detaşabile, buletinului de identitate a beneficiarilor de bilete, după caz copia dispoziţiei de plată) se formează într-un singur document electronic în format pdf. Pe foaia de titlu se vor aplica semnăturile electronice din partea entității: conducătorului, contabilului șef și persoanei care a perfectat raportul (executorul), o singură dată pentru întregul document electronic.

CNAS menționează că, în cazul în care entitatea semnează Raportul F-1 BTS și toate anexele cu semnătură electronică, persoana responsabilă din cadrul CTAS va confirma acceptarea Raportului F-1BTS exclusiv prin semnătură electronică. Astfel, Raportul F-1BTS semnat de entitate olograf, va fi acceptat de persoana responsabilă la fel cu semnătură olograf.