Angajaţii vor avea o vacanţă de 10 zile în timpul sărbătorilor de iarnă
https://www.ipn.md/ro/angajatii-vor-avea-o-vacanta-de-10-zile-in-timpul-7967_967550.html
Guvernul a instituit 4 zile de odihnă pentru a organiza angajaţilor o vacanţă de 10 zile în timpul sărbătorilor de iarnă.
În şedinţa de miercuri, 5 decembrie, Guvernul a adoptat o decizie prin care zilele de 31 decembrie, 2, 3 şi 4 ianuarie 2008 au fost declarate zile de odihnă. Aceste zile însă vor trebui recuperate la 29 decembrie curent şi pe 26 ianuarie, 16 februarie şi 15 martie a anului viitor.
Premierul, Vasile Tarlev, a declarat că pentru anul viitor Guvernul va face modificări la Codului muncii, pentru ca aceste zile să fie declarate drept zile de odihnă prin lege.
Viceministrul Economiei şi Comerţului, Sergiu Sainciuc a declarat că zilele de odihnă sunt obligatorii pentru toate organizaţiile şi întreprinderile de stat sau private, cu excepţia celor care au un proces continuu de muncă, ce nu poate fi întrerupt, pentru că altfel ar pune în pericol securitatea statului. Printre acestea el a numit spitalele, întreprinderile de producţie, cele din sfera termoenergetică, apă şi canalizare, asigurare cu gaze etc.
Potrivit lui, unităţile particulare au posibilitatea să-şi stabilească suplimentar zile de odihnă, pe lângă cele stabilite de Guvern, nu şi cele de stat.