Angajaţii înaintează plângeri la Inspecţia Muncii
https://www.ipn.md/ro/angajatii-inainteaza-plangeri-la-inspectia-muncii-7967_960722.html
Peste o mie de petiţii privind relaţiile de muncă şi protecţia muncii a examinat în anul curent Inspectoratul de Stat al Muncii.
Potrivit Inspectorului Principal de Stat al Muncii, Dumitru Stăvilă, numai în luna iulie 132 de angajaţi s-au plâns de relaţiile de muncă, iar 18 au sesizat despre încălcările privind protecţia muncii.
În acelaşi timp, au fost depistate de către inspectorii muncii circa 2600 de încălcări privind relaţiile de muncă şi aproape 2500 de încălcări ce vizează protecţia muncii. În 7 luni ale anului curent au fost depistate circa 18 mii de încălcări privind relaţiile de muncă şi aproape 19 mii de încălcări ale regulilor protecţiei muncii.
Dumitru Stăvilă spune că datorită controalelor efectuate pe parcursul anului a fost posibilă depistarea unor încălcări grave, care, iminent, a condus la stoparea activităţii a 20 de secţii şi sectoare a întreprinderilor şi nepermiterea activităţii în continuare a 434 de echipamente tehnice. Totodată, au fost întocmite peste 830 de procese verbale şi mai mult de 630 de decizii de aplicare a amenzilor, suma cărora a fost de 624 mii de lei.