Angajaţii din administraţia publică au avut de la începutul anului cele mai mari creşteri salariale
https://www.ipn.md/ro/angajatii-din-administratia-publica-au-avut-de-la-inceputul-anului-7966_965370.html
Angajaţii din administraţia publică au avut în primele cinci luni ale anului curent cele mai mari creşteri salariale, de 35,6%. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, salariul mediu al funcţionarilor publici a fost de 2267 lei.
În acelaşi timp, salariul mediu lunar al unui lucrător din economie a constituit 1864 lei, majorându-se faţă de perioada similară a anului precedent cu 23% (salariul real a crescut cu 10%). În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1486 lei, iar în sectorul real al economiei – 2066 lei. În învăţământ salariile medii au fost de 1221 lei, în creştere cu 3,3% faţă de perioada similară a anului trecut, iar în medicină – de 1473 lei, cu o creştere de 20,1%.
Cel mai mic salariu mediu, în primele cinci luni ale anului, a fost în agricultură, economia vânatului şi silvicultură - 883 lei (+29,4% faţă de perioada similară a anului trecut), în piscicultură – 1102 lei (+2,4%); în industrie – 2347 lei (+22,8), inclusiv cea extractivă – 2666 lei (+ 24,8%); prelucrătoare – 2148 lei (+ 21,4%); alimentară – 2140 lei (+24,4%); a băuturilor – 1743 lei (+16,3%).
Cele mai mari salarii medii le-au primit, în mod tradiţional, angajaţii din sfera financiară – 4182 lei (+16,7%). În energetică salariul mediu a fost de 3271 lei (+25,9%); în construcţii – 2681 lei (+33,5%); în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul – 1816 lei (+38,1%); în industria hotelieră – 1626 lei (+27,5%); în transporturi şi comunicaţii – 2803 lei (+17,5%); în tranzacţii imobiliare – 2300 lei (+28,8%).
Remunerarea medie a unui salariat în luna mai a fost de 2048 lei, cu 23 la sută mai mult faţă de mai 2006. În sfera bugetară, salariul mediu a constituit 1702 lei, în sectorul real – 2226 lei.