logo

Angajamente în triunghi. Ce avantaje avem


https://www.ipn.md/ro/angajamente-in-triunghi-ce-avantaje-avem-7965_1107382.html

Triunghiul de la Weimar susține parcursul european al Republicii Moldova.

Miniștrii de externe ai țărilor din Triunghiul de la Weimar – Franța, Germania și Polonia – au adoptat o declarație comună, în care statele semnatare își exprimă sprijinul ferm și continuu pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Documentul a fost emis în contextul Conferinței ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova, informează IPN.

 Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău salută Declarația comună, precizând că cele trei țări felicită Republica Moldova pentru lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în luna iunie: „A fost posibil datorită reformelor democratice, curajului liderilor politici și determinării cetățenilor moldoveni”.

Șefii diplomațiilor celor trei state din Triunghiul de la Weimar apreciază progresele înregistrate de Republica Moldova și o îndeamnă să mențină acest curs, angajându-se, totodată, să continue să ofere asistență țării noastre pentru a asigura respectarea valorilor fundamentale ale UE, cum ar fi drepturile omului, democrația și statul de drept.

„În același timp, miniștrii celor trei state salută succesul Republicii Moldova în respingerea eforturilor de destabilizare depuse de Rusia și se angajează să sprijine procesul de consolidare a rezilienței și capacităților Republicii Moldova de a lupta împotriva amenințărilor reprezentate de Rusia”, precizează MAE.

Germania, Polonia și Franța se angajează, totodată, să acorde ajutor Republicii Moldova în vederea consolidării capacităților sale de securitate și apărare.

„Credem că aderarea la UE este cea mai bună modalitate de a ne asigura că Moldova devine o țară modernă, dezvoltată și sigură,” se spune pe finalul declarației celor trei state ale Triunghiului de la Weimar.

MAE salută recunoașterea de către Franța, Germania și Polonia a progreselor realizate de către țara noastră pe calea europeană și reconfirmă angajamentul ferm al autorităților moldovenești de a duce la bun sfârșit reformele necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.