logo

Andrian Candu: Tribuna Parlamentului nu va fi utilizată în scopuri electorale


https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-tribuna-parlamentului-nu-va-fi-utilizata-in-scopuri-electorale-7965_1029582.html

Până la alegerile prezidenţiale, pe agenda parlamentară nu se vor regăsi subiecte care ar provoca dezbateri politice intense, pentru a nu utiliza tribuna Parlamentului în scopuri electorale. Declaraţia aparţine şefului legislativului, Andrian Candu, şi a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, aflată într-o vizită de documentare în Republica Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Parlament se menţionează că vizita are loc în contextul avizării de către Comisia de la Veneţia a proiectului de Lege cu privire la statutul etnocultural al raionului Taraclia.

Şeful legislativului a apreciat interesul cu care Consiliul Europei urmăreşte evoluţiile din Republica Moldova, menţionând că expertiza oferită este utilă în eforturile de implementare accelerată a agendei de reforme în Moldova. Andrian Candu s-a referit şi la priorităţile sesiunii de toamnă a Parlamentului. „Proiectele care se vor regăsi pe ordinea de zi vor fi cele de interes public, cum ar fi, de exemplu, asigurarea securităţii sectorului energetic, îndeplinirea precondiţiilor FMI etc.”, a declarat Andrian Candu.

Delegaţia Comisiei de la Veneţia efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 11-14 septembrie. Oficialii vor avea mai multe întrevederi cu deputaţi, miniştri, precum şi cu reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău. Totodată, delegaţia va efectua o vizită şi la Taraclia.