logo

Andrian Candu: „Multe din deciziile luate de actualul Parlament sunt istorice”


https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-multe-din-deciziile-luate-de-actualul-parlament-sunt-7965_1046078.html

Schimbarea sistemului electoral ar fi cea mai importantă realizare a actualului Parlament. Totodată, Parlamentul a generat abordări care au condus la îmbunătățirea vieții oamenilor – chiar cele adoptate în 2018 au adus beneficii economice, a declarat speakerul Andrian Candu în cadrul emisiunii «Пятница с Анатолием Голя» de la RTR Moldova. Totodată, el nu este de acord cu criticile că guvernarea supune presa independentă unor presiuni, iar echipa Partidului Democrat, din care dânsul face parte, dispune de persoane care, după viitoarele alegeri, pot asigura funcționarea statului la orice nivel, a mai declarat speakerul.

Multe din deciziile luate de actualul Parlament sunt decizii istorice, a afirmat Andrian Candu, referindu-se la adoptarea sistemului electoral mixt, dar și la documentele vizând construcția gazoductului și liniei electrice de peste Prut, care contribuie la securitatea energetică a țării. Efectul lor se va resimți doar peste câțiva ani și, cu toate că cetățenii uită repede cine și cum a votat, valoarea deciziilor nu poate fi pusă la îndoială.

Răspunzând criticilor precum că actualul Parlament a fost ineficient, reunindu-se în doar în jumătate din ședințele prescrise de regulament, Andrian Candu a observat că numărul de ședințe nu este un indice relevant și a afirmat că prin numărul de legi, adoptate pentru o viață mai bună a oamenilor, actuala componență a întrecut multe alte legislaturi de până acum. Cât privește observația că Parlamentul a fost nereprezentativ, dominat de un partid care nu a câștigat majoritatea în alegeri, speakerul a opinat că migrația politică este un lucru obișnuit în multe state, inclusiv în SUA, deși nu este agreat niciunde. Problema poate fi soluționată prin aplicarea sistemului uninominal, deoarece va spori responsabilitatea deputatului față de comunitatea din circumscripția de unde a venit și de promisiunile date.

Andrian Candu categoric n-a acceptat că presa independentă e constrânsă de autorități. „În contextul unor evenimente, cum ar fi alegerile, se vine cu speculații, manipulări, care sugerează cetățeanului, dar și străinului că, vedeți, presa nu este independentă”, a relevant dânsul, evitând să vorbească în subiectul înțelegerii de cartel între două media-holdinguri, despre care s-a scris că limitează accesul posturilor TV neafiliate la publicitate. „Nu fiecare își poate permite o televiziune, deoarece este o afacere scumpă, iar piața de publicitate din Moldova este mică. În acest sens, putem vorbi despre eforturi în vederea creșterii pieței de la 11-12 milioane de euro la 20 și chiar la 30 de milioane de euro - prin investiții, pentru care sunt create condiții legislative și nu numai”.

Cât privește referendumul privind reducerea numărului deputaților și posibilitatea revocării mandatului în anumite condiții, concomitent cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Andrian Candu crede că micșorarea numărului de deputați nu va coborî și nivelul profesionalismului corpului de deputați. „Rolul deputatului este semnificativ, hotărâtor, dar creația legislativă o face... secretariatul Parlamentului, comisiile, consultanții, experții”, a specificat speakerul, fără a comenta că aceasta se crede a fi unul din indicii că deputații sunt o „mașină de vot”.

Andrian Candu a exclus posibilitatea unei alianțe post-electorale a Partidul Democrat cu Partidul socialiștilor din considerente geopolitice – democrații urmează vectorul european, pe când socialiștii se uită în direcția opusă, dar și ideologice – democrații împărtășesc viziuni liberale, în special, în domeniul economic, ceea ce nu corespunde viziunilor oponenților săi.