logo

Andrian Candu la Bruxelles: Moldova rămâne ferm angajată pe calea integrării europene


https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-la-bruxelles-moldova-ramane-ferm-angajata-pe-calea-integrarii-euro-7965_1023716.html

Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a dat asigurări că Republica Moldova rămâne în continuare ferm angajată pe calea reformelor şi a integrării europene.

Oficialul a avut astăzi o întrevedere cu raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Petras Auštrevičius, în cadrul primei sale vizite oficiale la Bruxelles în calitate de preşedinte de Parlament. Şeful legislativului a subliniat că priorităţile autorităţilor de la Chişinău ţin de asanarea sectorului financiar-bancar, reforma justiţiei şi lupta cu corupţia, consolidarea securităţii energetice şi îmbunătăţirea condiţiilor de business în ţară, transmite IPN.

Parlamentul informează că un subiect aparte al discuţiilor a vizat criza din sectorul financiar-bancar şi stabilizarea macroeconomică. „Criza bancară rămâne în continuare constanta vieţii politice de la Chişinău. Avem nevoie de o majoritate parlamentară stabilă pentru a vota pachetul legislativ care reglementează activitatea sectorului financiar-bancar şi care a fost elaborat împreună cu experţi externi. Adoptarea acestuia ne va oferi posibilitatea de a stabili reguli clare, pentru a evita asemenea situaţii pe viitor”, a menţionat oficialul.

Andrian Candu a mai menţionat că este foarte important să fie restabilită încrederea cetăţenilor în instituţiile statului prin reformarea acestora, în special a celor din sectorul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Pentru a duce la bun sfârşit aceste reforme, autorităţile mizează inclusiv pe sprijinul misiunii de experţi ai Uniunii Europene pentru evaluarea instituţiilor din ţara noastră.

La rândul său, Petras Auštrevičius a spus că Uniunea Europeană urmăreşte îndeaproape şi cu atenţie evenimentele din Republica Moldova. Oficialul european a îndemnat clasa politică de la Chişinău să acţioneze cu determinare pentru deblocarea situaţiei interne. „Uniunea Europeană rămâne un partener angajat şi de lungă durată pentru Republica Moldova care, odată ce şi-a asumat calea integrării europene, trebuie să urgenteze reformele, astfel încât să beneficieze pe deplin de avantajele Acordului de Asociere”, a conchis Petras Auštrevičius.

Andrian Candu şi-a început astăzi, 16 noiembrie, vizita oficială de două zile la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu mai mulţi înalţi oficiali europeni. Vizita preşedintelui Parlamentului în capitala Uniunii Europene are loc în contextul împlinirii unui an de la ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu UE.