Președintele Parlamentului, Andrian Candu, spune că sunt voturile deputaților din Partidul Democrat și din Partidul Popular European pentru aprobarea inițiativei legislative ce prevede introducerea vectorului integrării europene în Constituție. Cu celelalte fracțiuni urmează să poarte discuții în următoarele două săptămâni, transmite IPN.
Șeful legislativului are încrederea că deputații din Partidul Liberal Democrat și Partidul Liberal vor susține modificările. Nu are însă aceleași așteptări de la deputații Partidului Comuniștilor sau Partidului Socialiștilor, deși va încerca să discute și cu liderii acestor fracțiuni.
„Sper foarte mult că voi reuși să găsesc argumentele potrivite ca să-i conving pe toți colegii care se consideră pro-occidentali, pro-europeni să votăm aceste modificări în Constituție, deoarece timp mult nu mai avem. Trebuie să votăm modificările în Constituție, ulterior urmează să le trimitem la promulgare. Mă aștept ca președintele Dodon să nu promulge din prima, să expedieze înapoi în Parlament. Iată de ce va fi consum de timp, iar noi suntem limitați până în data de 30 noiembrie să votăm legi importante, ca modificări de Constituție sau legi organice”, a mai spus șeful legislativului.
Inițiativa legislativă a unui grup de deputați cu privire la completarea preambulului și articolului 1 din Constituție a fost aprobată de Guvern la sfârșitul lunii ianuarie a anului curent. Completările vin să fixeze aspirațiile de integrare europeană și promovarea orientării Republicii Moldova spre spațiul valoric democratic european. Proiectul de lege precizează că procedura de aderare a Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene va fi stabilită de Parlament prin lege organică.