Andrian Candu a anunţat astăzi, 17 octombrie, că rămâne în funcţia de ministru al economiei pe perioada campaniei electorale pentru a putea îndeplini responsabilităţile faţă de populaţie, ce îi revin înaintea sezonului rece. Ulterior, el se va alătura echipei PDM în campania electorală, ca şi candidat pe lista partidului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
„Este nevoie de consolidarea instituţională la minister. Suntem în pragul iernii, când trebuie să asigurăm căldură tuturor cetăţenilor în casele lor. Iau în considerare situaţia în economie şi în comerţul cu alte state, diversificarea pieţelor şi ajutoarele care trebuie să le acordăm”, a declarat Andrian Candu.
Adrian Candu a precizat că, în urma discuţiei cu reprezentanţii conducerii Partidului Democrat, a luat decizia să solicite partidului să fie retras temporar de pe listă ca să finalizeze mai multe proiecte la minister, iar ulterior să revină pe listă şi să fie cu echipa în electorală.