Andrei Veselovski: Reglementarea conflictului transnistrean constituie una dintre priorităţile politicii externe ale Ucrainei
https://www.ipn.md/ro/andrei-veselovski-reglementarea-conflictului-transnistrean-constituie-una-dintre-7965_967834.html
Soluţionarea conflictului transnistrean constituie una dintre cele trei priorităţi de bază ale politicii externe a Ucrainei, a declarat Andrei Veselovski, viceministru al Afacerilor Externe, reprezentant special al Ucrainei pentru reglementarea conflictului transnistrean, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin.
Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo, Veselovski a reconfirmat poziţia ţării sale privind reglementarea transnistreană în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova.
Oficialul de la Kiev a subliniat importanţa atribuită de autorităţile ucrainene realizării iniţiativelor preşedintelui R. Moldova privind măsurile de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol, reafirmând intenţia Kievului de a acorda tot sprijinul necesar în vederea implementării unor proiecte concrete în acest sens.