Andrei Stratan: SUA este un partener credibil al R. Moldova în procesul de reglementare a conflictului transnistrean
https://www.ipn.md/ro/andrei-stratan-sua-este-un-partener-credibil-al-r-moldova-7965_971816.html
SUA este un partener credibil al R. Moldova în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi susţinător al aspiraţiilor de integrare europeană a R. Moldova, a declarat viceprim-ministrul Andrei Stratan, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, în cadrul întrevederii cu David Merkel, adjunctul asistentului de stat al SUA pentru probleme euro-asiatice, transmite Info-Prim Neo.
Andrei Stratan a avut la 29 septembrie o serie de întrevederi bilaterale în contextul participării la segmentul înalt al sesiunii a 63-a a Adunării Generale a ONU.
În cadrul întrevederii cu David Kramer, asistentul secretarului de stat pentru problemele democraţiei, drepturilor omului şi muncii, viceprim-ministrul a exprimat înalte aprecieri vizavi de parteneriatul moldo-american şi, în special, pentru susţinerea politică constantă şi asistenţa valoroasă în promovarea reformelor democratice şi economice în R. Moldova.
În cadrul întrevederii bilaterale cu Ali Babacan, ministrul afacerilor externe al R. Turcia, Andrei Stratan a subliniat importanţa continuării dialogului politic. Părţile au convenit asupra susţinerii reciproce a candidaturilor statelor lor în diverse organe ale ONU.
La întrevederea cu Ministrul Afacerilor Externe al Bosniei şi Herzegovina, Sven Alkalaj, a fost subliniată necesitatea aprofundării relaţiilor de colaborare între cele două state pe plan bilateral şi multilateral.
După luarea de cuvânt în plenara Adunării Generale a ONU, viceprim-ministru Andrei Stratan a prezidat şedinţa Adunării Generale, în calitate de vice-preşedinte al Adunării Generale al ONU. Republica Moldova a fost aleasă în calitate de vice-preşedinte al Adunării Generale pe durata sesiunii a 63-a.