logo

Andrei Popov: Plahotniuc îşi pregăteşte revenirea în politică


https://www.ipn.md/ro/andrei-popov-plahotniuc-isi-pregateste-revenirea-in-politica-7978_1027466.html

Vladimir Plahotniuc vrea să revină în politică după eşecul din iarna trecută, când nu a reuşit să ajungă premier, iar pentru aceasta îşi asigură susţinerea externă. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4” de către fostul ambasador al Republicii Moldova în Austria şi fost membru al PDM, Andrei Popov, transmite IPN.

„Faptul că nu a reuşit să ajungă premier a fost o lovitură grea pentru Plahotniuc. În acest timp cât el a lipsit din viaţa publică, şi-a lins rănile, iar acum se pregăteşte să revină în forţă. Nu cred că pe dânsul îl interesează funcţia de şef al statului, funcţie cu atribuţii limitate. Lui îi place să conducă, să aibă totul sub control, să dicteze şi doreşte să facă acest lucru de pe o poziţie oficială în stat. El îşi doreşte funcţia de premier şi în condiţiile ca la şefia statului să fie o persoană comodă, timp de un an să-şi ridice ratingul, care este unul foarte negativ”, a spus Popov.

Fostul ambasador a comunicat că deţine informaţii că Plahotniuc i-ar fi determinat pe americani şi europeni să accepte candidatura lui Pavel Filip la  şefia Guvernului. „Înţelegerea a avut loc într-un stat vecin din Uniunea Europeană, în România. Sursele mele mi-au comunicat că Plahotniuc le-ar fi spus occidentalilor că au două variante, ori susţin candidatura sa sau a unei persoane din anturajul său, ori sunt declanşate alegeri anticipate şi opoziţia pro-rusă câştigă cel puţin 55 de mandate din 101”, a adăugat Popov.

Fostul PDM-ist consideră că vizita lui Plahotniuc în SUA, dar şi organizarea de către acesta a Forului economic cu participarea fostului președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu este altceva decât asigurarea de către acesta a susţinerii partenerilor străini în realizarea planurilor sale, iar în următoarea acţiune de amploare pe care o va organiza, Plahotnniuc se va strădui să implice statul român.