logo

Andrei Perpeliță s-a clasat pe locul doi la Poland Open


https://www.ipn.md/ro/andrei-perpelita-s-a-clasat-pe-locul-doi-la-poland-open-7979_1035593.html

O evoluție reușită pentru Andrei Perpeliță la turneul internațional de lupte libere din Polonia. Sportivul s-a clasat pe locul doi în categoria de greutate 61 kg, după ce a reușit să-l învingă în semifinale pe vicecampionul mondial Beka Lomtadze din Georgia, cu 18-10. transmite IPN.

În finală, Perpeliță i-a cedat campionului olimpic Vladimer Khinchegashvili din Georgia, de la care a pierdut și la europenele din acest an, unde luptătorul moldovean a cucerit medalia de bronz. De altfel, Andrei Perpeliță din Ștefan Vodă este triplu medaliat cu bronz la Campionatele Europene de lupte libere.

Turneul internațional „Ziolkowski, Pytlasinski & Poland Open” se desfășoară în perioada 7-9 iulie. Din lotul pregătit de Alexandr Zubrilin mai fac parte Maxim Saculțan (65 kg), Mihail Sava (70 kg), Denis Balaur (86 kg) și Nicolae Ceban (97 kg).