Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, copreședintele blocului ACUM, consideră că o coaliție formată din Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor ar fi împotriva voinței cetățenilor. Potrivit lui, alegătorii care și-au dat votul pentru socialiști se vor simți trădați de o asemenea coaliție. Declarația a fost făcută la emisiunea „Puterea a patra” de la postul TV N4, transmite IPN.
Andrei Năstase spune că oamenii au votat la alegeri cu socialiștii pentru că aceștia din urmă s-au arătat în campania electorală ca fiind din opoziție, ca fiind cei care se bat cu nedreptatea, corupția, sărăcia. „Și atunci, cei 35% din electorat se vor vedea trădați”, a menționat politicianul.
Politicianul spune că blocul ACUM nu va accepta vreo majoritate creată în afara Parlamentului.
Liderul PPDA spune că pentru blocul ACUM alegerile parlamentare anticipate nu sunt o prioritate, „dar nici sfârșitul lumii”. Totodată, copreședintele ACUM nu știe dacă vor avea loc sau nu anticipate. „Sunt multe necunoscute în momentul de față și de asta v-am spus că deciziile mele personale, ale PPDA și ale blocului ACUM nu pot fi luate și nu vor fi luate niciodată pe incertitudini”, a menționat politicianul.
Potrivit lui, negocieri ale blocului ACUM și PSRM n-au existat pentru că socialiștii au refuzat ferm să iasă în spațiul public, să discute, să analizeze care sunt punctele care pot fi aprobate de ambele părți. „Ei au fost cei care au respins această perspectivă a deoligarhizării țării, demafiotizării. Dacă este cineva care trebuie să răspundă la întrebări, aceștia sunt socialiștii”, spune Andrei Năstase.
Săptămâna trecută președintele Igor Dodon s-a adresat Curții Constituționale pentru ca judecătorii constituționali să se expună când expiră termenul care-i permite să dizolve Parlamentul și să se organizeze alegeri legislative anticipate, dacă nu va fi creată o majoritate parlamentară.